Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

ULTIMA ORĂ! Deputatul Miron Mitrea a demisionat din Parlament


  Deputatul PSD de Vrancea, Miron Mitrea, a demisionat, astăzi, din Parlament, plenul Camerei Deputaților luând act de demisia acestuia. Președintele Camerei Valeriu Zgonea a citit în plen demisia lui Miron Mitrea începând cu data de 2 februarie.
Miron Mitrea le-a spus, în plen, parlamentarilor, după anunțul demisiei sale din funcția de deputat, că a fost o onoare pentru el să activeze mai mult de 18 ani în Parlament și le-a mulțumit pentru colegialitate, urându-le sănătate și un an bun.
„A fost pentru mine o onoare ca mai mult de 18 ani să activez în Parlament și a fost o mare plăcere și bucurie să lucrez cu dumneavoastră, dar și cu mulți alți colegi care, din păcate, astăzi nu mai sunt cu noi. Vreu să vă mulțumesc pentru colegialitatea pe care mi-ați arătat-o și vă urez multă sănătate și să aveți un an bun”, a spus Mitrea, care a fost primit cu aplauze. Camera urmează să voteze un proiect de hotărâre de vacantare a locului de deputat a lui Miron Mitrea.
    În 14 decembrie Miron Mitrea a confirmat demisia din PSD și din Parlament, anunțată în ședința Comitetului Executiv al PSD, refuzând să menționeze explicit care sunt motivele gestului său de a se retrage din politică.
„Intrarea și ieșirea din politică sunt chestiuni personale. Deci am decis că mă retrag din politică și sigur, nu pot să rămân în partid sau în Parlament”, a spus atunci Miron Mitrea. Mitrea a refuzat să declare care sunt motivele retragerii sale din politică, susținând că nu vrea să facă „spectacol”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?