Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Explozie provocată de o butelie, într-o locuință din Mîndrești


Un bărbat de 74 de ani, care locuiește în cartierul Mîndrești, a fost rănit în urma unei explozii, care a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, în locuința sa.  Deflagrația a fost provocată de o butelie, după cum ne-au spus reprezentanții ISU Vrancea, și nu a fost urmată de incendiu.
     Potrivit căpitanului Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, după primirea apelului prin 112, la fața locului au ajuns două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Paramedicii i-au acordat lui Radu B. primul ajutor,  acesta suferind arsuri la nivelul feței și plăgi la nivelul corpului, după care l-au transportat la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate. Potrivit medicilor, bărbatul a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului. „În momentul în care colegii mei au ajuns la fața locului, victima era conștientă și prezenta arsuri la nivelul feței, a membrelor superioare și inferioare, dar și escoriații. Din primele verificări rezultă că, cel mai probabil, explozia s-a produs din cauza unor scăpări de gaze de la o butelie”, a declarat căpitan Cristina Duță. Chiar dacă explozia nu a fost urmată de incendiu, pompierii au rămas sâmbătă seara la locul deflagrației până când s-au asigurat că nu mai există niciun pericol.
    Intervenția de la Mîndrești nu a fost sigura pe care pompierii vrânceni au avut-o la sfârșitul săptămânii trecute. Tot sâmbătă, pompierii de la Panciu s-au deplasat în comuna Èšifești pentru a lichida un incendiu izbucnit la o gospodărie. Cauza acestuia a fost un coș ori burlan de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile, iar în urma incendiului au ars acoperișul unei magazii pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, dar și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?