Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Video: „Ritmuri de Crăciun” la Teatrul Municipal


Copiii care frecventează Cercul de dans al Palatului Copiilor, coordonați de profesoara coregraf Violeta Necula, au demonstrat, sâmbătă, cât de bine știu să danseze. La Teatrul Municipal „Maior Gheroghe Pastia” din municipiu, între orele 14.00-16.30, a avut loc evenimentul „Ritmuri de Crăciun”, un fel de serbare în care copii le-au prezentat celor dragi dansurile pe care le-au învățat anul acesta.
Pe scena Teatrului Municipal au urcat 120 de copii, cu vârste între 3 și 18 ani, care au smuls ropote de aplauze celor din sală. „Au fost 120 de copii. Am avut invitați speciali o grupă de la Grădinița numărul 3 Focșani, cu doamna educator Maria Chiper, formația Lionis de la un club de dans particular, dar și clasa pregătitoare D de la Școala numărul 5. Am avut dans clasic, dans de caracter, dans cu majorete, dans aerobic și fantezie coregrafică. Elevii au primi diplome. Cei prezenți în sală au fost foarte încântați de copii și de modul în care au dansat”, ne-a declarat profesoara Violeta Necula.
Evenimentul „Ritmuri de Crăciun” a devenit deja o tradiție, el fiind organizat anual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?