Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Fondul pentru analize medicale nu a fost consumat


Dacă în anii precedenți prea puțini vrânceni beneficiau de analize medicale gratuite, din cauza fondurilor insuficiente, anul acesta reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea sunt nevoiți să returneze suma de 60 de mii de lei. După data de 1 iulie, fondurile alocate laboratoarelor de analize medicale au fost suplimentate cu 40%. Dar din cauza numărul prea mic de pacienți care au avut nevoie de analize medicale, reprezentanții CAS trebuie să returneze, luna aceasta, 60 mii de lei către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. „Din cauza faptului că fondurile au fost suplimentate cu 40% pentru investigații paraclinice, iar în ultimele luni s-a prezentat un număr mic de pacienți, vom returna 60 mii de lei la CNAS, pentru că nu putem păstra acești bani și nici nu îi putem redistribui către ceilalți furnizori”, spune Mihai Copaci, șeful CAS.
În ceea ce privește ceilalți furnizori de servicii medicale, șeful CAS a solicitat o suplimentare la CNAS de 14,1 milioane de lei, care reprezintă credite de angajament pentru luna decembrie. Din total, 6,9 milioane de lei sunt destinate spitalelor, iar aproximativ un milion către programele naționale de sănătate, respectiv diabet și postransplant. Copaci susține că banii vor ajunge săptămâna aceasta, după cum i-au dat asigurări reprezentanții CNAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?