Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

ACCIDENT între un autoturism condus de un italian şi o mașină de deszăpezire


O femeie din comuna Soveja a fost rănită ușor, după ce autoturismul în care se afla s-a ciocnit cu o mașină de deszăpezire. Evenimentul rutier a avut loc în comuna Străoane, vineri seara, iar oamenii legii au stabilit că vinovat de producerea accidentului se face șoferul autoturismului, care nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul acoperit parțial cu zăpadă.
    „La data de 28 noiembrie a.c., ora 16.30, pe DN 2 L în comuna Străoane, C. Claudio, cetățean italian, în timp ce conducea un autoturism nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat și a intrat în coliziune, cu portiera spate stânga, cu lama autospecializatei care executa activități de curățare a asfaltului și împrăștiere material antiderapant. În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a pasagerei T. Georgeta Manuela, de 36 ani, din comuna Soveja. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a precizat subcomisar Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
    Tot pe DN 2L s-a produs încă un accident, soldat cu rănirea unei persoane. Evenimentul a fost înregistrat sâmbătă, la orele prânzului. Cauza accidentului a fost neatenția șoferului unei autoutilitare, care a derapat și a ajuns în șanț. „La data de 29 noiembrie a.c., ora 12.15, pe DN 2L în afara orașului Panciu, T. Ion, de 50 ani, din municipiul București, în timp ce conducea o autoutilitară, din cauza neatenției a derapat și s-a răsturnat în șanț. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al poliției vrâncene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?