Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Trecerile de pietoni de pe E 85, în comuna Dumbrăveni, vor fi iluminate


Consilierii locali din comuna Dumbrăveni au discutat ieri, în cadrul unei ședințe, necesitatea iluminării celor patru treceri de pietoni de pe raza localității, situate pe drumul european E 85. Cel care a ridicat această problemă a fost consilierul local Åžtefan Velica. Acesta a precizat că s-au produs prea multe accidente de circulație de-a lungul drumului E 85, iar dacă trecerile de pietoni nu vor fi iluminate, numărul victimelor va crește. „Eu vreau să ridic o problemă destul de importantă, pe care trebuie să o analizăm cu mare atenție și să găsim o soluție cât mai urgentă. Au fost nenumărate cazuri de accidente produse pe trecerile de pietoni de la noi din comună. Vreau să găsim, de comun acord, o soluție și să iluminăm aceste treceri, deoarece dacă nu vom face acest lucru vom fi martori la moartea unor oameni. Se înserează foarte devreme și oamenii trec dintr-o parte în alta, că au nevoie. Nu se vede și sunt izbiți din plin. Dacă le iluminăm dintr-o parte și din alta, avem garanția că pietonul este văzut măcar de la 25 de metri distanță”, a spus acesta.
Și consilierul local Ionel Strîmbei a spus că este nevoie ca trecerile de pietoni să fie iluminate. „Au fost atâtea cazuri. Hai să găsim cât se poate de repede o soluție și să facem treaba asta bine. Nu costă o avere, dacă ne facem treaba, salvăm viețile oamenilor, care sunt cetățenii noștri. Sunt atâtea soluții tehnice și trebuie să o găsim pe cea mai bună”, a spus el.
Primarul comunei Dumbrăveni, Valentin Tîlvăr, a precizat că va rezolva această problemă cât mai repede cu putință. „Așa este. Voi contacta o firmă și vom găsi cea mai nimerită soluție. Nu trebuie să mai amânăm sub nici o formă. Este vorba de viața oamenilor și nu ne jucăm cu așa ceva. Cred că cel mai indicat este să punem niște lămpi, care să bată din ambele părți ale drumului european, în așa fel încât toată porțiunea de șosea cu trecerea de pietoni să fie iluminată”, a spus edilul.
În altă ordine de idei, Alexandru Crintea, consilier local și director al Åžcolii din Dumbrăveni, a solicitat ca și trecerea de pietoni de pe DN 2 D, în fața Școlii Cîndești, să fie iluminată. În această unitate de învățământ, elevii de gimnaziu învață după amiază, iar când termină cursurile afară este deja întuneric. Primarul a promis că va rezolva și această problemă, mai ales că situația este mai simplă în acest caz. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?