Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Concurs de degustat condimente la Colegiul Economic


Elevii Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani au desfășurat diferite activități dedicate securității alimentare, în cadrul Săptămânii Educației Globale. Astfel, activitățile au debutat cu un concurs între licee, la care au participat elevi de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Liceul „Simion Mehedinți”, Colegiul Economic „M. Kogălniceanu”, ce a avut ca temă „Sănătatea alimentației”. Concursul a fost coordonat de profesoara Alina Seceleanu.
Elevii Colegiului Economic, coordonați de profesoara Corina Vișan, au susținut o sesiune de referate cu diverse teme, respectiv: „Alimentația sănătoasă versus fast food”, „Alimentația slow food”, „Călătorie în lumea condimentelor picante”, „Cele mai scumpe alimente din lume”. De asemenea, au organizat și un concurs de degustare de condimente, pentru care au fost premiați. La final, elevii au realizat și o expoziție „Art-deco gastronomic”.
Întreaga activitate a fost coordonată de directoarea colegiului, profesoara Cristina Gheorghiță și consilierul educativ, profesoara Mihaela Fiștoc. Reprezentanții Colegiului spun că inspectorul școlar Aurora Lefter, invitată la activitățile desfășurate, a apreciat implicarea elevilor și a cadrelor didactice în marcarea „Săptămânii Educației Globale”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?