Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Autorităţile din Coteşti reabilitează un cămin cultural şi mai multe drumuri


Autoritățile locale din Cotești execută mai multe lucrări de investiții la nivelul comunei. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea unui cămin cultural și reabilitarea și asfaltarea unor drumuri comunale. Proiectul privind reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea căminului cultural din satul Budești are o valoare de 1,3 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Compania Națională de Investiții (CNI). Lucrările constau în reabilitarea construcției existente, înlocuirea parțială a șarpantei, înlocuirea totală a învelitorii, a tâmplăriei interioare și exterioare, finisaje, pardoseli, consolidări sau înlocuiri de ziduri, planșee degradate, înlocuirea de instalații. Lucrările urmează să fie finalizate până în octombrie 2017.
    Primarul Dorel Bolovan a precizat că la nivelul comunei se derulează și proiectul privind modernizarea unor drumuri de interes local și a unui pod din beton armat pe DC 147 peste Pârâul Dîlgov. „Lucrările constau în asfaltarea drumurilor comunale din satele Cotești, Valea Cotești, Goleștii de Sus, Budești, pe o lungime totală de aproximativ 10 kilometri. De asemenea, va fi construit un pod din beton armat în satul Cotești care va avea o lungime de 23 de metri. Valoarea acestor investiții este de peste 1,2 milioane de lei, iar lucrările urmează să fie finalizate până la data de 17 noiembrie 2017”, a spus primarul Dorel Bolovan.
    Acesta a precizat că a reușit să mai modernizeze și să asfalteze strada Liliacului din satul Budești, pe o lungime de aproape un kilometru, valoarea investiției fiind de peste 550 mii lei. Totodată, autoritățile locale au reușit să balasteze și să compacteze două tronsoane de drumuri de interes local în satele Cotești și Budești, pe o lungime de peste 2 kilometri. „Vreau să mulțumesc domnului președinte Marian Oprișan că ne-a susținut în perioada în care sub guvernele liberale și democrat-liberale finanțarea acestor proiecte s-a acordat numai pe criterii politice. Trebuie să mulțumim și Guvernului condus de Victor Ponta care susține dezvoltarea armonioasă a comunităților locale, prin politici care pun accent pe urgența și calitatea proiectelor depuse de comunităților locale”, a declarat primarul Dorel Bolovan. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?