Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Un copil a ajuns la spital după ce a fost lovit cu un lemn de un coleg


   Un băiat de 13 ani, din comuna Bolotești, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, marți seara, după ce a  fost lovit cu un lemn în cap de un coleg de clasă. La momentul producerii incidentului, cei doi copii erau la școală, ei având ore după-amiază. Băiatul a ajuns la spital în jurul orei 17.00, iar cadrele medicale l-au diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral cu plagă suprasprâncenară stângă”, el fiind internat în Secția de Chirurgie Infantilă.
   Incidentul a ajuns și la urechile polițiștilor, care au deschis o anchetă pentru a stabili în ce condiții a avut loc. Potrivit informațiilor primite de la anchetatori, incidentul s-ar fi produs în curtea școlii, unde victima se juca împreună cu mai mulți copii. La un moment dat, victima a fost lovită cu un lemn în zona capului, de unul dintre copiii cu care se juca. Oamenii legii ne-au precizat că fapta nu a fost comisă cu intenție. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale și de existența unei plângeri, cercetările vor fi continuate în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
    Directorul unității de învățământ, Ion Purdel, ne-a precizat că incidentul s-a petrecut în pauză și că nu a fost vorba de un lemn, ci de o așchie. În opinia sa, fapta nu a fost comisă cu intenție, fiind vorba de o joacă între cei doi copii. Acesta ne-a spus că nu se impune luarea unor măsuri drastice în acest caz, în condițiile în care nu a fost vorba despre lovire cu intenție. Mai mult, directorul a susținut că cei doi elevi sunt colegi de clasă și că se înțeleg bine. „În pauza dintre orele de educație fizică și biologie, elevii se jucau în curtea școlii cu un lemn, de la care a sărit o așchie de 5 centimeri, care l-a lovit pe unul dintre ei în arcadă. Deși nu a fost vorba despre un incident major, a fost chemată salvarea pentru a-i acorda îngrijirile necesare. Elevul a fost internat. Nu avem de ce să luăm măsuri, pentru că nu a fost vorba de o acțiune intenționată. Ei sunt colegi de clasă”, a declarat Ion Purdel, directorul Școlii din Găgești, comuna Bolotești.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?