Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Au fost desemnați președinții și locțiitorii secțiilor de votare


Președinții și locțiitorii celor 358 de secții de votare din Vrancea, ce vor fi amenajate pentru alegerile prezidențiale din data de 2 noiembrie a.c., au fost desemnați ieri prin tragere la sorți, în sistem informatic. Tragerea la sorți a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora a avut loc joi la sediul Tribunalului Vrancea, în prezența președintei instituției, judecătoarea Daniela Matache, dar și a subprefectului Cristi Misăilă și a reprezentanților mai multor partide politice.
    Anul acesta a fost primul în care tragerea la sorți s-a făcut în sistem informatic, după cum a precizat judecătoarea Daniela Matache. „Anul acesta tragerea la sorți se face în sistem informatic. Este un program creat de Tribunalul Gorj, pe care dumnealor îl utilizează de vreo 7 ani și din câte știu la acest moment sunt 7 tribunale care utilizează acest program la aceste alegeri. Programul este făcut în așa fel încât respectă întru totul dispozițiile legale. Cuprinde listele cu juriști și cu persoanele cu bună reputație așa cum au fost ele trimise de Prefectură cu avizul AEP, fiind cuprinși și cei care nu au primit avizul de la AEP. La final se va încheia procesul verbal, care constituie actul de învestitură”, a explicat judecătorul Matache. După aceste explicații a avut loc extragerea, prioritate având persoanele cu studii juridice și cu domiciliul în localitatea secției de votare.
    Sunt desemnați cu prioritate juriști deoarece sunt necesare diverse interpretări ale legii privind desfășurarea alegerilor prezidențiale și atunci este firesc ca oamenii să fie în măsură să dea interpretarea corectă dacă este vreo dispută asupra unei prevederi legislative.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?