Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Alexandru Mironov vine la „Săptămâna Bibliotecii Adjudene”


Manifestările organizate de Biblioteca Municipală Adjud cu prilejul celei de a XXXI-a ediții a „Săptămânii Bibliotecii Adjudene” continuă astăzi, cu alte acțiuni culturale. Astfel, de la 12.30, adjudenii pot vizita expoziția de grafică, pictură și icoane intitulată „Mărturisirea credinței strămoșești”, realizată de elevii Cercului Parohial Ruginești, îndrumați de preotul profesor Ion Ciobotea. La ora 13.30 este programată o nouă lansare de carte. Scriitorul Ion Croitoru își lansează volumul „IQ oscilant: catrene umoristice” apărut anul acesta la Editura „Armonii Culturale”. Cartea va fi prezentată de Ionel Marin și Gheorghe Stroia. 
    Mâine, de la ora 11.00, copii și adulți deopotrivă sunt invitați să intre „În lumea poveștilor”, participând la momentul artistic astfel intitulat, prezentat de elevii clasei a IV-a de la Școala „Principele Radu” Adjud, sub îndrumarea profesorului Florentina Costache. La ora 11.00 cei care doresc pot participa la o întâlnire cu scriitorii Editurii Nemira și Revista „Știință și Tehnică”, ce va fi urmată de lansarea volumelor scriitorului Alexandru Mironov, „Lumea – după – Google”, apărută în anul 2013 la Editura „Nemira Publishing House”, și Almanahul „Anticipația 2014”.
    De la ora 14.00, la sediul Bibliotecii Municipale Adjud va începe simpozionul „Fitoterapia, medicina omului” la care va participa dr. ing. Iuliana Barbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?