Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Începe „Săptămâna Bibliotecii Adjudene”


Cea de a XXXI-a ediție a manifestării intitulate „Săptămâna Bibliotecii Adjudene” începe luni, la ora 11.00, la sediul Bibliotecii Municipale Adjud. După momentul de deschidere, cei prezenți vor putea vizita expoziția de lucrări artistice „Toamna în culori”, realizată de preșcolarii și elevii de la grădinițele și școlile adjudene. La ora 13.30, corul de elevi „Speranța” al Școlii Gimnaziale Ploscuțeni, îndrumați de profesorul Monica Benedic, va susține un moment artistic intitulat „Cântece de toamnă”. Urmează apoi sceneta „Lăcomia strică omenia”, interpretată de elevii Cercului Parohial Ruginești, coordonați de preotul profesor Ion Ciobotea.
Vernisajul expoziției de gravură a pictorului adjudean Vasile Anghelache,  membru al Uniunilor Artiștilor Plastici din România va avea loc de la ora 14.00, fiind  urmat de conferința „Terapie prin poezie”, susținută de Corneliu Antoniu, președintele Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România. Despre drumul „De la plagiat la autoplagiat” va vorbi scriitorul adjudean Liviu Ioan Stoiciu, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), în timp ce poetul Paul Spirescu propune auditoriului o dezbatere despre „Noul limbaj de lemn”.
    După amiaza va fi dedicată doar sesiunii de lansări de carte. Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu își va lansa volumul „Vrăjmaș”, iar Tudor Cicu lansează cărțile „Alergând după o himeră”, ce va beneficia de prezentarea editorului Constantin Marafet, „Azaplar”, care va fi prezentată de scriitorul Adrian Botez, membru al USR, „Cavalerii apocaliptici: psalmodieri în vârful muntelui” prezentată de Paul Spirescu și „Dosoftei – vestitorul lui Eminescu”, prezentată de preotul Fusaru Dodică.
    Totodată, în cadrul acestei sesiuni de lansări de carte va fi prezentat, de către Adrian Botez, nr. 32 al Revistei Contraatac Adjud, moment ce va fi urmat de un recital de poezie în lectura membrilor Cenaclului „Contraatac” de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” din municipiu. Scriitorul Culiță Ușurelu își va lansa cartea „Opera Omnia” care va fi prezentată de Liviu Ioan Stoiciu și Paul Spirescu. Ziua se va încheia cu un recital de poezie în lectura invitaților Calistrat Costin, Constantin Toma, Virgil Ursu Munceleanu, Ion Croitoru, Marin Moscu, Violeta Mihăeș, Janine Vladislav, Răileanu Virgil, George Pătrășcanu, Ionel Marin, Marian Mitrofan, Marian Drăghici, Alina Albeiu, Ion Ciobotea și Elena Botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?