Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Turneul „inSuflu” ajunge astăzi la Focșani: eveniment muzical extraordinar la Teatrul Municipal

Renumitul flautist Matei Ioachimescu prezintă concertul „inSuflu” alături de The Romanian Flute Ensemble, joi, 16 Martie, de la ora 19:00 la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani. Intrarea este liberă. Concertul face parte dintr-un proiect ambițios –“Flute Lab”, desfășurat în 8 orașe din țară. Pe lângă seria de concerte, o componentă cheie a proiectului “Flute Lab” este de a descoperi și încuraja tinere talente din România, astfel, cu sprijinul Rotary Club Varana Focșani, tinerii flautiști focșăneni vor avea parte de o întâlnire specială cu flautistul Matei Ioachimescu, sub forma unui masterclass de interpretare, tot în data de 16 Martie, de la ora 10:00. (…)

Concertul va prilejui reîntâlnirea publicului din România cu flautistul Matei Ioachimescu, solist internațional, binecunoscut pentru prezența sa scenică electrizantă, într-un program spectaculos, construit în jurul virtuozității și al lumilor sonore magice. Alături de Matei Ioachimescu se va afla The Romanian Flute Ensemble format din Tabea Bebeșelea, Iulia Lupaș, Alexandra Mahu, Miriam Tohătan, Romina Onișor și Bogdan Preda, un ansamblu tânăr care se face deja remarcat la festivaluri internaționale.

Publicul prezent la concertele “inSuflu” va avea privilegiul de a asculta în primă audiție lucrările compuse special pentru acest eveniment de compozitori de primă mărime din generația tânără, precum Gabriel Mălăncioiu, Ciprian Pop, George Păiș și Alin Chelărescu. (…)

Flautistul Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, fiind recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru proiecte cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene importante (…). Din anul 2020, Matei Ioachimescu predă flautul la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara.

The Romanian Flute Ensemble își propune să combine genuri muzicale diferite, de la muzica barocului la muzică de film și muzică cultă contemporană, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră formată din toată familia de flaute moderne – de la flautul bas la piculină.

Eveniment organizat de Asociația Propatria Vox

Cu sprijinul Primăria Municipiului Focșani, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani și Rotary Club Varana

Partener: Liceul de Artă “Gh.Tattarescu”

Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

(…) Un proiect organizat de Asociația Cultură prin Muzică (…)

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?