Ediția: Vineri 14 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția: Vineri 14 iunie 2024. Nr. 6649

GALERIE FOTO: Copiii de la Centrul „Dănuț” au interpretat „Balada Brîncovenilor”



Elevii de la Centrul de Zi „Dănuț” din Broșteni au participat la cea de-a șasea ediție a Concursului Interjudețean Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Ca în fiecare an, copiii de la Centrul „Dănuț” s-au pregătit cu multă seriozitate, emoție și dăruire pentru a participa la unul dintre cele mai importante evenimente cultural-artistice din județul Vrancea. 
Emoția participării la eveniment a fost amplificată de faptul că anul 2014 a fost declarat anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, fapt ce a condus la o altă abordare a înscrierii în concurs, atât la secțiunea artă plastică cât și la secțiunea muzică psaltică. Copiii, sub atenta îndrumare a profesorilor voluntari, au pregătit icoane pe sticlă și lemn, care să-i întruchipeze pe Sfinții Martiri Brîncoveni.
La secțiunea muzică psaltică, Corul „Angels” al Centrului de zi „Dănuț” a interpretat cu multă emoție, căldură și trăire „Balada Sf. Martiri Brîncoveni”. „Interpretarea și valorificarea pur artistică, precum și pătrunderea sensului acestei poezii a condus la o identificare profundă a soliștilor și corului cu personajele și evenimentele petrecute acum 300 de ani de la jertfa și suferința Brîncovenilor, pentru care pătimirea s-a transformat în urcuș către cer”, se precizează într-un comunicat al Centrului de zi „Dănuț”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?