Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Peste 1.000 de arestări şi 30 de copii români salvaţi, într-o operaţiune a Europol


Peste 1.000 de arestări au fost realizate în Europa și 30 de copii români au fost salvați dintr-o rețea de trafic de persoane, într-o operațiune fără precedent care a vizat diverse sectoare ale crimei organizate, a anunțat miercuri Oficiul European de Poliție, Europol, relatează AFP. „Este vorba de cel mai important atac coordonat organizat vreodată în Europa împotriva crimei organizate”, a declarat, la Haga, directorul Europol, Rob Wainwright.
Peste 20.000 de reprezentanți ai forțelor de ordine au participat la această operațiune, pregătită de mai multe luni și numită „Operațiunea Arhimede”, desfășurând cel puțin 300 de „acțiuni” individuale în aeroporturi, la frontiere și în porturi. Cele 28 de țări din Uniunea Europeană, precum și Norvegia, SUA, Australia, Elveția, Serbia și Columbia au participat la acțiune, coordonată de Europol.
Forțele de poliție au vizat nouă sectoare ale crimei organizate, printre care traficul de ființe umane, traficul de heroină și cocaină, criminalitatea cibernetică, precum și organizarea imigrației ilegale sau contrabanda. „Am vrut să atacăm infrastructura în ansamblul său, nu doar cazuri izolate”, a afirmat Rob Wainwright. „Au fost vizate unele intre cele mai periculoase organizații criminale din Europa”, a adăugat el.
Aproximativ 600 de kilograme de cocaină, 200 de kilograme de heroină și 1.300 de kilograme de canabis au fost confiscate în cadrul operațiunii. De asemenea, forțele de poliție au confiscat peste un milion de euro, 13 mașini de lux și peste 1,5 milioane de țigarete. Un laborator pentru fabricarea medicamentelor contrafăcute a fost, de asemenea, desființat. Aproximativ 10.000 de imigranți ilegali au fost verificați.
Operațiunea a permis, totodată, salvarea a 200 de potențiale victime ale rețelelor de trafic de persoane, printre care 30 de copii români. Provenind în principal din Europa de Est, victimele ar fi urmat să ajungă în rețele de prostituție și de sclavie din Europa de Vest și de centru. De asemenea, copiii ar fi urmat să fie obligați să cerșească.
Operațiunea „Arhimede” a fost coordonată de Europol dintr-un centru operațional organizat în sediul de la Haga, care a funcționat 24 de ore din 24 pe durata întregii operațiuni. „Centre nevralgice” ale crimei organizate au fost identificate, potrivit șefului poliției italiene, Alessandro Pansa. „Este vorba despre Mediterana și Balcani”, a afirmat el. Å¢ările în care au fost realizate cele mai multe arestări sunt Spania, cu aproximativ 250 de arestări, și Bulgaria, cu aproape 200.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?