Crucea Roșie Vrancea va aniversa joi, un secol de existență și activitate neîntreruptă în folosul oamenilor, iar acest moment este, pentru mulți dintre cei ce au găsit prin această instituție ajutorul de care aveau nevoie, un moment de aduceri aminte și de reală recunoștință. Pentru unii a fost vorba de alimentele necesare atunci când sufereau de foame, îmbrăcămintea fără de care nu-și puteau trimite copiii la școală sau săpunul, șamponul și detergentul pe care nu și le puteau asigura. Pentru multe din școli, parteneriatele Crucii Roșii cu ONG-uri din străinătate au adus condiții moderne de învățat, spații primitoare și prietenoase în care elevii să învețe și să devină oameni.
Pentru comunități întregi, Crucea Roșie Vrancea a însemnat scoaterea din anonimat și înscrierea efectivă în scriptele lumești: întocmirea actelor de identitate, de proprietate, înscrierea la medici de familie, etc… Pentru alte comunități instituția de caritate vrânceană a adus condiții civilizate de existență prin racordarea la rețelele de apă și electricitate, prin construirea de case, dar și locuințe rezidențiale… Iar când inundațiile au făcut una cu pământul tot avutul a sute de locuitori din județ, Crucea Roșie a fost alături de ei, luptând efectiv pe viață și pe moarte pentru a-i ridica din necaz, nevoi și sărăcie…
Sunt doar câteva exemple, prea puține și zgârcit cuprinzătoare pentru tot ce a însemnat Crucea Roșie de-a lungul vremilor pentru vrânceni, de la cei mai mici până la cei de vârsta senectuții, de nu există practic om din județul nostru să nu știe că orice problemă ar avea, găsește, bătând la ușa acestei instituții, ajutorul de care neapărată nevoie.
Pentru mulți din vrânceni, filiala vrânceană și voluntarii săi au reușit efectiv ceea ce nimeni nu mai spera: să le schimbe în bine existențele și să le dea din nou un sens vieții, să le redea speranța. Să le dea încrederea că nu sunt singuri și că minunile sunt posibile! Că minunile, pe acest pământ, sunt înfăptuite de oameni și că nu trebuie decât să vrei, să înțelegi și să fii solidar, pentru că nimic să nu fie imposibil în salvarea unor vieți!
Printre aceste vieți se numără și cea a focșăneanului Mateiaș Badiu, acum de 51 de ani, pe care cu siguranță l-ați întâlnit în drumurile voastre prin Piața Moldovei ori l-ați văzut mergând pe marginea străzilor, în scuterul lui. Un bărbat simpatic, cu privire directă, mereu îngrijit, și cu o expresie aproape permanentă de mulțumire sufletească izvorâtă, pesemne, din adâncul inimii lui și dăruită cu generozitate celor din jur, celor ce știu s-o citească… Chiar dacă mai toată lumea îl cunoaște, nu toți știu ce întâmplare cumplită l-a imobilizat pe acest om în fotoliul rulant, cât a luptat acesta pentru recăpătarea normalității vieții lui. Și acest lucru s-a întâmplat când aproape că depusese toate armele… Când firul speranței aproape s-a rupt, când nimic și nimeni nu mai credea că îl va reda lumii. Până când s-a întâlnit cu… Crucea Roșie Vrancea. „A fost o minune Dumnezeiască, vă spun sincer!”, își amintește Mateiaș, cu lacrimi în ochi. „S-a întâmplat prin 1998, când de abia venise doamna Davidean, din câte îmi amintesc. Aflase de cazul meu, au venit voluntari la mine și au văzut că de ani de zile nu puteam ieși din casă. Stăteam la etajul trei, eram paralizat, nu aveam nici telefon, nici nimic să comunic cu lumea… Eram într-o situație îngrozitoare… Și atunci au hotărât să mă ajute. Nu credeam că mi se va schimba viața total!”, și-a început povestirea Mateiaș.
O explozie, o săritură în gol… o viață distrusă
Totul s-a întâmplat în câteva minute, în urmă cu 23 de ani, din cauza unui vecin, care a găsit de cuviință să verifice cu bricheta dacă mai avea benzină într-un bidon păstrat în debaraua de la parterul blocului. Mateiaș tocmai se întorsese din concediu de la Slănic Moldova, unde fusese împreună cu nașii, cu băiețelul, care pe atunci avea patru ani, și cu soția. „Adusesem o tură de bagaje de jos, de la mașină, a doua tură a venit nașu, care a coborât imediat. Am zis să lăsăm bagajele și să plecăm imediat, împreună, la Mândrești. Atunci s-a întâmplat. A fost o bubuitură și flacăra a ieșit afară, pe la parter. Apoi, flacăra s-a ridicat pe bloc. S-a umplut apartamentul de fum, nu mai puteam respira. La mine în apartament nu era foc, dar era fum gros și căldură de s-au topit prizele și cablurile. Trebuia să mă salvez, nu aveam balcon la apartamentul de la etajul trei în care stăteam atunci. Am deschis geamul și am vrut să sar pe o creangă de la plopul din fața blocului. Am sărit. Am prins creanga. S-a rupt și am căzut pe spate. Am căzut pe sârmele de rufe care erau întinse la parter. Mi-am rupt coloana. Și așa a început calvarul”, a povestit Mateiaș.
Întreaga existență a bărbatului, până atunci plină de visuri și încredere în viitor, s-a spulberat. Întâmplarea nenorocită a fărâmat tot echilibrul frumoasei sale familii care a început, alături de el, lupta cu imposibilul: recuperarea. „Ieșeam din casă doar când mergeam la București la recuperare, era prin 1992. Cărucior rulant primisem când m-am externat prima dată de la spital de la București, de la Crucea Roșie internațională, dar nu mă putea căra nimeni de la etajul trei și până la parter, în fiecare zi. Așa că până în 1998, când au aflat de cazul meu cei de la Crucea Roșie Vrancea, am fost complet izolat. Mai vedeam lumea din afară doar când mai veneau frații mei și mă mai duceau. Dar au fost cam patru ani în care nu am coborât absolut deloc. Eram complet izolat, soția pleca la serviciu, copilul la școală și eu rămâneam singur. Au fost ani de zile de singurătate. Nu aveam cum să comunic cu nimeni pentru că nu aveam nici telefon. Au fost momente groaznice, de multe ori am căzut și n-am putut să mă ridic, și-am stat așa până a venit cineva acasă. De acum nici nu mai speram că voi mai putea vreodată să ies pe stradă, să vorbesc cu oameni, să am și eu o viață mai bună”, a spus Mateiaș.
„Crucea Roșie mi-a dăruit o nouă viață!”
Niciodată să nu spui niciodată, zice o vorbă binecunoscută și adeverită în cazul lui Mateiaș. Pentru că în 1998 s-a întâmplat ceea ce el spune că a fost „minune Dumnezeiască”. Crucea Roșie Vrancea, aflată ea însăși cam la început de drum, a aflat despre situația sa cumplită și a decis că trebuie să-l ajute! Împreună cu „Monitorul de Vrancea”, în care am relatat pe larg despre existența chinuită a lui Mateiaș și întâmplarea care a dus la ea, a fost demarată o campanie de strângere de fonduri. Scopul era ca bărbatul să se mute din apartamentul său de la etajul trei, care-i devenise efectiv închisoare, într-un apartament la parter. „S-a mediatizat mult cazul meu, motiv pentru care mulțumesc Monitorului. Crucea Roșie a contactat sponsori, a insistat pe la toată lumea. Mai întâi și-ntâi mi-au instalat telefon, să pot comunica! Eu vândusem deja apartamentul în care stăteam, dar nu aveam bani cu care să achit diferența. Noroc că am vândut la oameni cu suflet, de bună credință, care m-au înțeles și m-au așteptat. Și în iarna lui 1999 m-am mutat în apartamentul de două camere, pe strada Gheorghe Asache, la parter. Practic, în acel moment mi s-a schimbat viața! Am fost eliberat! Datorită Crucii Roșii Vrancea am reînceput practic să trăiesc, atunci când nici nu mai speram! Niște prieteni mi-au făcut rampă și ieșeam zilnic în stradă, cu fotoliul rulant. Pentru mine a fost extraordinar, nici nu vă pot spune ce important a fost că pot vedea iar oameni pe stradă, pot vorbi cu ei, să pot fi printre ei!”, a povestit Mateiaș.
A doua minune din viața bărbatului s-a produs în 2002, când o Fundație olandeză venită în Focșani i-a dăruit scuterul cu care circulă și astăzi. „Mi l-au adus acasă și îmi făceau semne să urc pe el. Eu, dacă am stat numai la pat și în cărucior, mă temeam foarte tare, credeam că mă răstorn. Când am văzut cât e de stabil, a doua zi m-am urcat pe el și-am plecat în oraș! Vă dați seama, după atâția ani cât am stat numai în casă, cât s-a speriat soția când a venit de la serviciu și a văzut că eu nu eram! Din acel moment chiar nu am mai avut nevoie de nimeni. Plec și vin când și unde vreau, sunt total independent! Nu am cuvinte să mulțumesc Crucii Roșii, fără de care eram și acum închis între patru pereți, în apartamentul de la etajul trei!”, a spus Mateiaș.
O viață demnă și împlinită
Pentru o vreme, Mateiaș a sperat, la fel ca toți cei în situația lui, că un transplant de celule stem făcut în China l-ar pune din nou pe picioare. A fost demarată o nouă campanie de strângere de fonduri de către Crucea Roșie și Monitorul de Vrancea, la care, de asemenea, vrâncenii au răspuns. Însă discutând despre această problemă cu oameni care au fost deja la clinica de acolo și au revenit în țară fără nicio îmbunătățire a stării de sănătate, Mateiaș a decis că nu dorește să fie cobaiul chinezilor.
„Strânsesem din donații 7200 de dolari și am hotărât că, decât să-i arunc în conturile acelei clinici și să nu rezolv nimic, mai bine îi folosesc să mă mut într-un apartament cu trei camere. Acum locuiesc împreună cu soția, băiatul, soția lui și nepotul în acest apartament, iar viața noastră s-a schimbat total. Când s-a întâmplat accidentul, băiatul meu avea patru ani. Acum am nepoțel de patru ani, de care mă bucur în fiecare clipă. Și privind în urmă, nu pot să nu spun și să repet oricui că toate acestea nu ar fi fost dacă nu era Crucea Roșie Vrancea. Pentru mine, instituția, voluntarii ei și doamna director Davidean au fost niște îngeri care mi-au schimbat total viața! Le mulțumesc din inimă tuturor oamenilor care m-au ajutat, n-am să-i uit niciodată! Și urez «La mulți ani!» Crucii Roșii Vrancea, care a făcut atâta bine multor oameni și care mie mi-a dăruit o nouă viață!”, spune Mateiaș.
