Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Premieră în România Prima şcoală de Krav Maga, deschisă la Focşani



În urmă cu câteva zile, Focșaniul a devenit primul oraș din România cu școală de Krav Maga, mai exact, în acest fel, România a intrat în componența celorlaltor țări din lume membre a Israeli Karv Internațional.  Aceasta a fost posibilă în urma examenului de instructor susținut de către Dan Rădulescu Scutaru, vicepreședinte al Clubului Nidan Focșani.
Gradul i-a fost atribuit de către instructorul șef și fondatorul Israeli Karv Internațional (IKI), Moshe Katz. Menționăm faptul că Dan Rădulescu Scutaru este membru cu drepturi depline al IKI Israel încă din luna aprilie a acestui an. Mai multe informații puteți găsi și pe site-ul oficial al Israeli Karv Internațional – secțiunea școli afiliate.

    Ce înseamnă Krav Maga?

Krav Maga este cel mai avansat sistem de autoapărare rapid și eficient, accesibil tuturor. „Ne propunem promovarea acestui stil de luptă pentru a atrage persoane care pot fi victime ale agresiunilor fizice de orice natură. Cursurile vor avea la bază învățarea deprinderilor și tehnicilor de autoaparare în cazul unui atac cu sau fără arme sau agresori multipli. Krav Maga este o artă marțială de autoapărare, accesibilă tuturor, indiferent de vârstă, sex sau condiție fizică. Tehnicile au la bază mișcări naturale, neimpunând o pregătire fizică de excepție. Krav Maga se evidențiază prin eficiența de care dă dovadă în conflictele reale, fără reguli, cu agresori superiori ca forță, agilitate și îndemânare. În Krav Maga nu există competiții, reguli și reglementări, în schimb este un sistem bazat pe realitate, conceput pentru supraviețuire. Lupta pe stradă este complet imprevizibilă, nu exista reguli și nici arbitri. Atacatorul ar putea avea asupra sa un pistol, cuțit, diferite obiecte contondente sau ar putea fi însoțit de mai multe persoane. Sistemul Krav-Maga nu pune accent pe multitudinea loviturilor aplicate agresorului, ci pune accent pe eficacitatea, rapiditatea și exactitatea loviturilor și nu instiga la violență însuși prin garda defensivă pe care o adoptă. Acest sistem foloseste metode de dezarmare, de imobilizare și control al agresorului, de iesire din situații dificile în cazul luptei la sol și în cazul atacului cu mai multi agresori înarmați”, a mai spus Dan Rădulescu Scutaru. Antrenamentele secției Krav Maga din cadrul Clubului Nidan Focșani se desfășoară în fiecare zi de marți, joi și sâmbăta. Înscrierile se pot face la telefon: 0769636365 – instructor Dan Rădulescu – vicepreședinte al CS Nidan, dar și pe pagina de Facebook-KRAV MAGA FOCSANI. În curând, va fi funcțional și siteul www.kravmagafocsani.com.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?