Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Iohannis vrea schimbare cu Neaţă, Hornea şi Flutur


Pedeliștii vor să își spele păcatele regimului Băsescu cu ajutorul neamțului Klaus Iohannis. Noul președinte liberal s-a întâlnit, ieri, la Focșani cu activiștii de partid ai PNL și PDL din Vrancea. A fost o acțiune de precampanie electorală din care nu au lipsit îndemnurile mobilizatoare prin care pedeliștii și peneliștii au încercat să își capaciteze activiștii. Amuzant a fost sloganul lui Iohannis, în care le-a spus vrâncenilor despre anul 2014, anul schimbării. Rostea aceste cuvinte de lângă Gheorghe Flutur, Nini Săpunaru, Mihai Voicu, Costică Neață sau Sorin Hornea, adică oameni care au făcut parte din diferite structuri de guvernare în ultimii 20 de ani, începând cu fosta Convenție Democratică, guvernul Alianței DA sau cel de tristă amintire al lui Boc. Iar aceștia spun că vor schimbarea.     Discursul lui Klaus i-a făcut pe mulți liberali să își aducă aminte cu nostalgie de cuvântările lui Crin Antonescu, cel care reușea să ridice sala în picioare de la tribuna PNL. Poate că acesta a fost și motivul pentru care de la întâlnire au absentat câțiva primari liberali. Din fericire, întâlnirea de la Casa de Cultură a Sindicatelor nu a durat prea mult. Discursurile au fost urmate de ședințe foto cu simpatizanții, iar la final  Klaus Iohannis s-a urcat în limuzina BMW 740 și a plecat spre Bacău.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?