Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Afaceristul Costică Scânteianu susține că nu are legătură cu grupul infracțional care producea ilegal alcool


Costică Scânteianu, afaceristul vrâncean percheziționat de polițiștii brașoveni, susține că, în urma verificărilor efectuate la proprietatea sa din Bolotești, „nu a fost găsit alcool”, ci doar vin. El a adăugat că a fost implicat în această poveste după ce i-a vândut vin unei persoane cercetate în dosar. Costică Scânteianu a adăugat că vinul nu i-a fost indisponibilizat de polițiști, așa cum apare în comunicatul de presă al Inspectoratului General al Poliției Române. „Conform procesului verbal, la mine au fost identificați 300 mii litri vin alb și roșu, nu alcool, cantitate care nu a fost indisponibilizată. Dumnealor au căutat alcool, dar la mine au găsit vin, care este obținut conform normelor tehnologice. Eu doar am vândut vin unei persoane din dosar, care avea și țuică, iar atunci când au luat-o pe aceasta, au luat pe toată lumea cu care a avut legătură. Eu nu aveam de unde să știu ce se întâmplă. Nu am legătură cu dosarul și nu am tangențe cu traficul de alcool”, ne-a spus Costică Scânteianu.
    În procesul verbal de percheziție domiciliară, din data de 13 august a.c., pe care Costică Scânteianu ni l-a pus la dispoziție, se arată că „din fiecare din recipientele și cuburile în care a fost identificat vin alb, vin roșu și drojdie au fost ridicate două probe și o contraprobă, una din probe rămânând la sediul persoanei juridice. Proba și contraproba se ridică pentru efectuarea expertizei. Cu privire la cantitatea de vin identificată, respectiv 269.825 l vin alb și 30.200 l vin roșu se lasă spre păstrare și conservare domnului Scânteianu Costică, mai puțin cantitățile ridicate ca probe și contraprobă. Se pune în vedere domnului Scânteianu Costică că are obligația de a păstra și conserva cantitatea de vin identificată și de a o pune la dispoziția organelor de cercetare penală la cererea acestora. Potrivit celor meționate mai sus au fost identificate următoarele cantități de vin: 269.825 l vin alb, 30.200 l vin roșu și opt tone drojdie”.  
    Reamintim că pe data de 18 august, Poliția Română a comunicat prin intermediul unui comunicat de presă că cinci persoane, una dintre acestea din Vrancea, au fost reținute și apoi puse sub control judiciar, fiind bănuite că au produs ilegal alcool (vin și țuică). Conform aceluiași comunicat, în urma percheziției efectuate în Vrancea, au fost indisponibilizați 280 mii litri de vin. „Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Brașov au efectuat cercetări față de un grup infracțional, ai cărui membri sunt bănuiți că ar fi produs ilegal alcool (țuică și vin), în județele Satu Mare și Vrancea, pe care l-ar fi comercializat ilegal în județele Brașov și Covasna. În fapt, la data de 13 august a.c., polițiștii au depistat în trafic, pe D.J.103, un sătmărean de 51 de ani și un buzoian de 35 de ani, care transportau, cu două autovehicule, 600 de litri de țuică, fără documente legale de proveniență. Autovehiculele și alcoolul au fost indisponibilizate de polițiști. În aceeași zi, în baza autorizațiilor emise de instanța de judecată, polițiștii au efectuat 18 percheziții, în locuri de producere, depozitare și comercializare a alcoolului, pe raza celor patru județe. În urma perchezițiilor, polițiștii indisponibilizat 3 instalații de producere și prelucrare a alcoolului și 1.000 de litri de țuică, în județul Satu Mare, 280.000 de litri de vin, în județul Vrancea, și 25.000 de litri de vin și 500 de litri de țuică, în 10 imobile din județele Brașov și Covasna”, se arată în comunicatul Poliției Române.
    În aceeași informare, polițiștii mai spus că din verificări a reieșit că alcoolul se comercializa în crame și baruri din județele Brașov și Covasna, fără respectarea prevederilor legale. „Polițiștii i-au reținut pe cei doi bărbați, precum și pe vrâncean de 51 de ani și pe doi brașoveni de 40 și 60 de ani, bănuiți în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, conform Legii 241/2005, achiziționare de alcool etilic și de distilate în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii înregistrați, precum și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, conform Legii 571/ 2003 – Codul Fiscal. Cei cinci au fost prezentați magistraților, care au dispus cercetarea lor sub control judiciar”, se mai arată în aceeași informare.
    Prejudiciul estimat în cauză, prin neplata taxelor către bugetul de stat, este de 2,7 milioane de lei. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?