Poate părea ciudat, dar și de data asta trebuie să lăudăm un român pentru inițiativa sa. Iar ciudățenia va mai dura mult timp pentru că, pe unde mergem, mai găsim pe câte unul pe care munca l-a ridicat și el s-a ridicat prin muncă.
Maria Necula, o vrânceancă prin căsătorie, născută însă la Ghimeș-Palanca, (localitatea despre care știam că reprezintă un pas important al Munților Carpați), a făcut la rându-i un pas mare: s-a apucat de afaceri în domeniul hotelier. Nu mai are 20 de ani, nici 30 și nici 40. Dar voința ei, ajutată de cea a soțului și de experiența câștigată alături de un alt român, au împins-o să se apuce mai târziu de afaceri.
Când era mică, la 12 ani, Maria ajunge la Adjud unde termină și liceul și unde își va cunoaște și viitorul soț. Se va căsători cu un focșănean care lucra în CFR, impiegat de mișcare la Cotești la fel cum și ea va fi casieriță la gara din Focșani până la pensionare, la 50 de ani, cum se practica la acea vreme. Pensionarea însă te plafonează, te rupe de realitate așa că, dornică să facă ceva, Maria pleacă la „o furie” în Italia. Adică și-a pus ambiția și a vrut să vadă dacă se poate face ceva aici, la Roma Caput Mundi.
Prin 2000 se urcă în autocar cu o viză Schengen și cu dorința de a rămâne doar două săptămîni la Terni, la 150 km nord de Roma. Avea acolo o prietenă care a așteptat-o și care a introdus-o și-n câmpul muncii. Patru luni de muncă asiduă, închisă între pereții unei case alături de o bătrână, nu i-au creat cea mai bună imagine despre traiul din Italia. Aude că în Capitală posibilitățile sunt mai multe și mai bune și ia trenul spre acest oraș magic. De cele două săptămâni pe care și le propusese să le petreacă departe de casă aproape că și uitase. Virusul emigrării o „infectase” și pe ea. Din 2001 până în 2005 va face curat în hotelurile din centrul Romei, din jurul gării Termini … Muncă obositoare, făcută repede și cu conștiinciozitate.
Destinul însă nu glumește. El e scris acolo, undeva și Maria cunoaște un alt vrâncean care are afacerea sa tot în domeniu: Ovidiu Burdușa. Acesta o ia la hotelul lui dar nu o lasă numai curățenie să facă: o pune la recepție, îl ajută la bucătărie, la preluat comenzi, la întâmpinat clienți și … De la 1 noiembrie 2005, ne spune Maria cu satisfacție și admirație despre mentorii ei, Ovidiu și Andreea vor fi decanii mei. Ovidiu este unul care a muncit, alături de soția sa Andreea, pe brânci. Dar, în același timp, este un om de afaceri strălucit, care știe ce vrea, când și de la cine.
.jpg)
Timp de patru ani lucrează alături de el și învață arta hotelieră, dar nu cu prea mare pasiune. ,,Acum îmi pare rău că atunci când Ovidiu vroia să mă învețe ceva pe computer eu nu dădeam atenție”, ne spune. S-a lovit ulterior de multe lucruri pe care a avut posibilitatea să le știe la timpul lor. În 2009 va trebui să plece pentru probleme familiale în România unde va rămâne timp de doi ani. Până când tot Ovidiu o va chema la noua sa structură din Piazza di Spagna. Aici va lucra până la închiderea acesteia.
Viața va merge înainte, iar Maria Necula și soțul ei, Nicușor Necula, vor decide în 2013 să facă ceva. Și ce puteau mai bine să facă decât o structură hotelieră? Mai mică, dar de ajuns pentru început, mai ales că fondurile pentru deschiderea acesteia nu sunt indiferente. Se va asocia cu un italian, Alberto C. și va căuta un loc cât mai bun, eventual cu licențe. Așa găsește „Gregorius Close To St. Peters”, o structură de 5 camere pe vis Gregorio VII, la câțiva pași în spatele statului Vatican.
O lună și jumătate de muncă dar mult mai mult înainte, pentru a convinge italienii să o lase să facă acest tip de afacere. Nu toți cred în potențialul nostru. Și-au suflecat mânecile și s-au pus pe treabă: văruit, aranjat, sistematizat instalații, amenajat camere, doumente … Multe sunt de făcut pentru o afacere de gen. „Când nu știam, îl sunam pe Ovidiu”, ne spune fericită. Așa a ieșit o structură hotelieră de tip B&B gestionată de o româncă și un italian care la ora actuală e plină de turiști. Italianul, activ în teorie, pentru că vine o dată la săptămână, dacă e necesar. Are încredere în munca făcută de Maria și Nicușor și le lasă totul lor în mână.
Nu trebuie spus NU clienților
Turiștii sunt satisfăcuți de serviciile lor și pragul a fost trecut de oameni din toată lumea: americani, canadieni, israelieni, muntenegreni sau irlandezi și mulți argentinieni. „Da, ne spune Maria, argentinieni foarte mulți. Papa aduce mulți turiști în Italia.” – Am învățat un lucru de la Ovidiu, care revine în discuție ori de câte ori e vorba de principii sau muncă: problemele clientului trebuie rezolvate imediat. Pe loc! Clienții mei ies dimineața la 3? La 3 mă trezesc și pregătesc micul dejun. Sunt familiarizați cu modul nostru de a fi și se simt ca acasă. Ies în pijamale, au serviciile când vor și care vor … Nu trebuie spus NU. Fiecare NU înseamnă clienți mai puțini, oameni mai nemulțumiți.”
Leușteanul românesc respiră aerul Romei
Structura e una cochetă, liniștită, între verdele pinilor mediteraneeni și al … leușteanului adus din România. Bucătăria e utilată cu tot ce trebuie iar pe masă fructe proaspete așteaptă doritorii. Maria e gospodină desăvârșită, așa cum o făcea și acasă. E obosită dar fericită vrânceanca noastră atât pentru realizarea sa cât și pentru aprecierile clienților sau cele oficiale, ale sitului booking, care i le-au recunoscut cu un punctaj mare și care tronează la intrare, la vederea clienților.
Soțul e la cumpărături, ea tocmai primește turiști, așa că o lăsăm la muncă. E ceea ce-i place să facă și asta se vede. O pasiune care te ține treaz, activ, mereu informat și în contact cu oameni din toată lumea care, la plecare, dacă sunt mulțumiți sunt cea mai mare fericire a Mariei. Singura umbră de întristare o are pentru că s-a apucat prea târziu de acest business și că nu l-a ascultat pe Ovidiu când trebuia. Dar e bine și acum. Viața e mai frumoasă când faci ceva, indiferent de vârstă.
Text și foto: Cristi Merchea
