Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Se caută un arhivar și un consilier ecolog. Locuri de muncă pentru șomeri


Doar 28 de oferte se regăsesc pe lista locurilor de muncă vacante dată publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea. Printre acestea sunt și două oferte speciale, și anume una pentru un consilier ecolog și cealaltă, pentru un arhivar. În rest, cele mai multe locuri (10) sunt destinate celor calificați ca și casier, urmați de cei de meserie sudor și lăcătuș montator (4), dulgher și mașinist pod rulant (2) și câte un mecanic întreținere și reparații mașini de cusut industriale, electromecanic mașini și echipamente electrice, tehnician constructor, șofer autocamion/mașină de mare tonaj și muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide. 
 Mult mai generoasă este oferta de muncă a angajatorilor din țările Comunității Economice Europene, aceștia oferind 258 de locuri de muncă. În Belgia se pot angaja zece măcelari, iar în Franța, persoanele de meserie producător vin (cognac), ajutor de bucătar, bucătar șef, patiser șef, șef de rând în sală de restaurant, bucătar asistent, muncitor necalificat în restaurant, bucătar, șef sală în restaurant, vânzător produse brutărie patiserie, vânzător în panificație-patiserie, preparator sandwici și patiser. În Norvegia au șanse de angajare șomerii calificați ca patiser, bucătar preparate indiene și un veterinar, în Polonia sunt căutați consultanți pentru serviciu helpdesk vorbitori de limba engleză și germană, iar în Irlanda, cei de profesie psihiatru, doctor oftalmolog, inginer software, front end developer & UX – UI specialist, PHP developer și asistent medical. 
 Marea Britanie duce mare lispă de asistenți medicali, dar și de asistenți sociali. Oferta de muncă a angajatorilor din Germania este cea mai numeroasă, aceștia fiind dispuși să încadreze persoane de meserie: ospătar, instalator întreținere (mecanic industrial), asistent medical, asistent medical generalist, specialist electronică/inginerie industrială, manager restaurant/personal serviciu banchet, bucătar, ajutor în gastronomia de sistem, recepționer, electrician, mecanic instalator în instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, specialist IT (inginer, tehnician), îngrijitor bătrâni și asistent/însoțitor persoane în vârstă. 
 Informații suplimentare cu privire la locurile de muncă vacante atât în Vrancea cât și în țările Comunității Economice Europene se pot obține la telefon 0237.224677, persoană de contact Daniela Brihoianu din cadrul AJOFM Vrancea, și la telefon 0237.230186, persoană de contact Melania Bălescu de la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?