Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

A murit ELECTROCUTAT în timp ce-și repara mașina


Un bărbat de 32 de ani, din comuna Nereju, și-a găsit sfârșitul marți seara, în timp ce-și repara mașina. Victima încerca să-și repare vehiculul, folosindu-se de un aparat de sudură, cu care s-a și electrocutat. Imediat după incident s-a sunat la 112, iar un echipaj medical a ajuns la fața locului. Bărbatul a fost resuscitat mai bine de jumătate de oră, dar manevrele nu au avut rezultat. Ulterior, cadrele medicale au declarat decesul bărbatului, care și-a găsit sfârșitul la numai 32 de ani. Poliția a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea. „La data de 29 iulie a.c., ora 21.20, polițiștii din Vidra au fost sesizați despre faptul că B. Radu, de 32 ani, din comuna Nereju, în timp ce efectua lucrări de reparații la un autoturism proprietate personală, s-a electrocutat cu un aparat de sudură. Bărbatului i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, dar, ulterior, a fost constatat decesul. Cadavrul a fost transportat în vederea efectuării necropsiei”, ne-a declarat inspectorul principal Bogdan Toader, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea. 
 Și un bărbat din comuna Ciorăști a murit în condiții suspecte. Trupul neînsuflețit al acestui a fost găsit în fața locuinței, după cum spun polițiștii. S-a solicitat un echipaj medical, dar a fost prea târziu pentru bărbatul de 57 de ani. „La data de 29 iulie a.c., ora 08.30, polițiștii din Ciorăști au fost sesizați despre faptul că S. Gheorghe, de 57 ani, se află decedat în fața locuinței. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul. Cadavrul nu prezenta urme de violență și a fost transportat în vederea efectuării necropsiei”, a adăugat inspectorul principal Bogdan Toader. 
 Polițiștii așteaptă rezultatul necropsiei pentru a ști dacă bărbatul a decedat ca urmare a unor afecțiuni sau dacă decesul a survenit în alte împrejurări. 

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?