Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

TREI VAMEŞI, suspectaţi de contrabandă cu ţigări vândute în Focşani şi Adjud


Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) — Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani — SAS Botoșani – au efectuat, ieri, 7 percheziții în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca Costești și la locuințele a trei lucrători vamali, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale organizate formate din cetățeni români și moldoveni, specializată în comiterea infracțiunilor de contrabandă.
 Într-un comunicat de presă al DIICOT se arată că în cauză există „suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii aprilie 2014, pe fondul diferenței mari de valoare între produsele din tutun din România pe de o parte și Republica Moldova pe de altă parte, suspecții au inițiat și constituit un grup infracțional organizat specializat în introducerea în România prin punctele de trecere a frontierei de stat a unor importante cantități de țigarete care, ulterior erau comercializate pe piața neagră de pe raza mai multor județe”. Èšigările au fost introduse în mod ilegal în țară, din Republica Moldova, prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca Costești, județul Botoșani, cu concursul unor lucrători vamali care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, evitau intenționat să efectueze un control corespunzător asupra autoutilitarelor folosite de membrii grupării pentru transportul țigărilor de contrabandă.
 După introducerea în România, țigările au fost transportate, deținute și valorificate în diverse locații, în principal de pe raza municipiilor Adjud, Focșani și localității Agapia, județul Neamț. Astfel, în cursul anului 2014 au fost introduse ilegal în România aproximativ 160.000 de pachete de țigări de contrabandă, de proveniență Republica Moldova. În data de 16.06.2014 procurorii au procedat la depistarea în flagrant, pe raza municipiului Adjud, a unei autoutilitare folosite de membrii grupării pentru transportul țigărilor de contrabandă, încărcată cu 41.960 pachete de țigări de proveniență Republica Moldova.
 La solicitarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) — Serviciul Teritorial Galați, în data de 18.06.2014 Tribunalul Galați a emis mandate de arestare preventivă pentru o durata de 30 de zile pentru inculpații F.I., U.D., M.A. (cetățeni români și moldoveni), M.C. și I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată în formă continuată prevăzute de art. 367 alin. 1 și alin. 2 din Codul penal, art. 270 alin. 2 lit. a și alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 — Codul Vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.
 De asemenea, în data de 03.07.2014 a fost depistat un alt membru al palierului de conducere al grupului infracțional organizat, inculpatul B.M., față de care Tribunalul Galați a emis, de asemenea, mandat de arestare preventivă pentru o durata de 30 de zile. „Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informații. Facem precizarea că, pe întregul parcurs al procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?