Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Oana Negrea a marcat două goluri pentru naționala României


În vârstă de 14 ani, focșăneanca a înscris pentru echipa tricoloră două goluri, împotriva selecționatei Moldovei. Oana Negrea are calități de excepție. Este o profesionistă desăvârșită. Elevă de nota zece, Oana Negrea are nota maximă și la fotbal.
După ce a evoluat patru ani și jumătate la Prosport Focșani, Oana s-a transferat la cea mai bună echipă de fotbal feminin din România, Olimpia Cluj-Napoca. Evoluțiile bune la noua sa echipă au făcut ca antrenorii echipei naționale să-și îndrepte atenția către ea. „Am avut emoții, dar mă bucur enorm că am marcat din nou pentru naționala României. Au mai fost și câteva ocazii de a înscrie, dar din cauza emoțiilor le-am irosit. Este o bucurie enormă pentru mine și, în același timp, o mare responsabilitate. Focșaniul îmi este tot timpul în suflet. Acolo am familia și cei mai buni prieteni. Prosport Focșani este clubul la care m-am format și are un mare rol în cariera mea. Le mulțumesc profesorilor de la Prosport pentru sprijinul pe care mi-l acordă în continuare”, a spus, vizibil emoționată, Oana Negrea.
Focșăneanca a fost desemnată jucătoarea turneului amical de la Mogoșoaia. „M-am integrat foarte bine la echipa națională. Mă simt excelent și, la fel ca și la Prosport, la naționala României, dar și la Cluj, suntem o adevărată familie. Selecționarea mea la lot este o confirmare a faptului că avem o echipă foarte puternică la Cluj și evoluțiile mele au fost remarcate de antrenori”, a mai spus Oana Negrea.
Focșăneanca a evoluat patru ani și jumătate la Prosport în echipele de băieți. „Pregătirea și meciurile din campionat au făcut-o să crească foarte mult din punct de vedere sportiv. Transferul său la Cluj Napoca a venit ca o confirmare a valorii sale. A participat la câteva acțiuni ale loturilor reprezentative și a fost remarcată de antrenorii acestora. Îi dorim să fie sănătoasă și să ajungă cea mai bună jucătoare de fotbal feminin din România. Ne bucurăm că a marcat din nou pentru naționala României. Este o mare bucurie și pentru noi, cei de la Prosport Focșani”, se arată într-un comunicat Prosport. 
 
      Rezultate remarcabile în turneele naționale de anvergură
 
Prosport Focșani a câștigat toate trofeele la cel mai important turneu din sud-estul Europei. Titlul de cel mai bun jucător, cel mai bun portar și golgheterul turneului, medalii de aur, argint și bronz. Echipele de copii și juniori ale Școlii de Fotbal Prosport Focșani sunt singurele din județul Vrancea care au câștigat toate trofeele puse în joc de organizatorii celui mai puternic turneu din Sud-Estul Europei, Brașov Junior Cup-Brașov Indoor Cup. 
Marian Milea și Macsim Luca au câștigat titlul de cel mai bun jucător la grupele 2001, respectiv 2007. Ionuț Petrea, Eduard Pană și Darius Băncilă au intrat în posesia titlurilor de golgheter la grupele 2003, 2005 și 2007, iar Andrei Chiriac a fost desemnat de organizatori cel mai bun portar al turneului la două ediții consecutive. „În numai doi ani, Prosport Focșani a câștigat tot ce se putea câștiga la acest campionat național de copii și juniori. Brașov Junior Cup-Brașov Indoor Cup este cel mai puternic turneu de fotbal din sud-estul Europei. În fiecare an participă peste 400 de echipe la edițiile de iarnă și de vară. Prosport se află în clubul select al cluburilor de fotbal din România care au reușit să cucerească toate trofeele și premiile individuale puse la bătaie de organizatorii de la Brașov”, a spus președintele clubului Prosport, Laurențiu Muscalu. 
Profesorul focșănean amintește care sunt premiile colective și individuale obținute de echipele și sportivii clubului Prosport. „Medalii de aur cu grupa 2007, medaliile de argint cu grupa 2001 și medaliile de bronz cu grupele 2005 și 2006. Doi dintre sportivii noștri au fost desemnați cei mai buni jucători ai competiției. Este vorba despre Marian Milea de la grupa 2001. Acesta s-a transferat la Academia Hagi unde este jucător de bază. Luca Macsim a câștigat și el marele trofeu, impresionând asistența cu execuții de excepție. Ionuț Petrea, Eduard Pană și Darius Băncilă au în palmaresul lor câte un titlu de golgheter, iar Andrei Chiriac se mândrește cu cele două titluri de cel mai bun portar. Este meritul copiilor și al antrenorilor„, a conchis Laurențiu Muscalu. 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?