Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Atenție la bolile de sezon!


O dată cu venirea verii, crește numărul cazurilor de toxiinfecții alimentare și alergii la copii. Specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea atrag atenția că a început sezonul alergiilor la praf și polen, dar și al toxiinfecțiilor alimentare din cauza temperaturilor din ce în ce mai ridicate. „În această perioadă, ajung foarte mulți copii la spital din cauza alergiilor la praf și polen. Părinții trebuie să îi ferească pe cei mici de acești factori alergeni, iar în condițiile în care apar simptome ca strănut, nas înfundat, ochi roșii, să se prezinte la medic, pentru a fi consultați și pentru a primi tratament adecvat. În ceea ce privește toxiinfecția alimentară, această afecțiune apare la cel mult 72 de ore de la consumul unor alimente contaminate sau afectate de temperaturile crescute. Se manifestă prin grețuri, vărsături, dureri abdominale, amețeli, stare general alterată”, explică specialiștii. 
Pentru a preveni astfel de afecțiuni, specialiștii au o serie de recomandări. În primul rând, trebuie adoptată o igienă riguroasă și evitarea alimentelor vândute la colț de stradă. „Pentru a preveni situațiile neplăcute, fructele, legumele, dar și recipientele în care se țin alimentele trebuie spălate foarte bine. O atenție deosebită trebuie acordată apei folosite în prepararea hranei pentru copii. De asemenea, trebuie evitat să se cumpere copiilor alimente vândute pe stradă, cum ar fi: înghețată, prăjituri, produse de patiserie etc. În cazul în care laptele nu este pasteurizat, el trebuie fiert”, recomandă specialiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?