Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Fiscul a colectat 7,6 milioane de lei de la evazionişti


Inspectorii fiscului vrâncean au atras la bugetul statului peste 7,6 milioane lei în urma controalelor efectuate în martie. Au fost efectuate 141 inspecții fiscale, dintre care 41 au fost efectuate la persoanele fizice. Controalele au avut ca obiect „verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora”. În timpul controlului au fost încasate peste 2,12 milioane lei.
Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea spun că sumele atrase suplimentar în luna martie sunt cu 3,7 milioane lei mai mari față de perioada similară a anului trecut. Cele mai mari sume reprezintă diferențe de taxe, impozite, contribuții- 6,1 milioane lei, din care TVA de 4,3 milioane lei, impozit pe profit- 1,44 milioane lei, impozit pe dividende- 0,19 milioane lei. De asemenea, au fost calculate accesorii de 0,6 milioane lei, au fost efectuate confiscări de 0,85 milioane lei și amenzi contravenționale de 0,04 milioane lei. „Pentru soluționarea cu control anticipat a deconturilor negative cu opțiune de rambursare depuse de contribuabili au fost efectuate 55 inspecții fiscale parțiale. Din taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare în sumă de 4,25 milioane lei a fost respinsă suma de 0,68 milioane lei (0,16%)”, au arătat reprezentanții AJFP.
La nivelul primului trimestru, valoarea totală a sumelor atrase la bugetul general consolidat de structura de inspecție fiscală a fost de 14,76 milioane lei, din care 12,59 milioane lei sunt diferențe de impozite, taxe și contribuții, iar 1,16 milioane lei sunt accesoriile calculate de inspectorii fiscali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?