Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Mărmureanu va discuta despre cutremure, la Adjud


Personalități importante, printre care profesorul universitar doctor Ion Sandu, directorul Agenției Naționale de Meteorologie, și Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului de Fizica Pământului, vor participa la cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Național „Ziua Internațională a Pământului – 22 aprilie”. Ediția de anul acesta vine cu multe surprize interesante, atât pentru participanți cât și pentru elevi.
Astfel, în debutul manifestărilor, pe 23 aprilie, un grup de elevi de la Colegiul Tehnic „Gh. Balș” din Adjud va merge în vizită la Stația de Alimentare cu apă a orașului Adjud. De asemenea, la Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” din Focșani va avea loc o expoziție de fotografie a fotografului vrâncean Adrian Teodorescu. Casa de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud va găzdui expoziția de fotografie a lt.col. de armată Toni Ene.
În data de 24 aprilie, la Casa de Cultură din Adjud va avea loc sesiunea de comunicări științifice și prezentări, prilejuite de cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Național „Ziua Internațională a Pământului – 22 aprilie”. În debutul seminarului, își vor prezenta mesajele primarul Adjudului, inginer Constantin Armencea, profesorul Ion Catană, directorul Casei de Cultură „Tudor Vornicu”, alături de profesoara Vasilica Zaharia, inspector școlar general și de profesor doctor Nicolae Damian, manager de proiect și director la Åžcoala Gimnazială din Pufești. Sesiunea de comunicări va fi deschisă de prof. univ. dr. Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului de Fizica Pământului, care va prezenta lucrarea „Cutremurele vrâncene – retrospective și perspective”. De asemenea, prof. univ. dr. Ion Sandu, director ANM, va prezenta lucrarea „Fenomene climatice extreme din România, în contextul schimbărilor climatice globale”.
În cadrul acestui amplu eveniment vor mai lua cuvântul alpinistul Teofil Vlad, care va prezenta „Prima expediție integral românească pe vârful Nanga Parbat – Himalaya (8126 m) – 2013 – premieră românească”, dar și prof. dr.Viorel Paraschiv – de la SGR Iași, cu lucrarea „Taxonomia peisajelor din ulucul depresionar central al Carpaților Orientali”. Prof. dr. Nicolae Damian, director la Åžcoala Gimnazială Pufești, alături de conf. univ.dr. Costică Neagu, va prezenta lucrarea cu tema „Ungaria 2013 – Aplicația practică a SGR”.
Cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Național „Ziua Internațională a Pământului – 22 aprilie” se va desfășura cu sprijin și participare din partea Direcției Județene pentru Culte și Patrimoniu Cultural Național Vrancea, Institutul Național de Fizica Pământului București, Societatea de Geografie România – filialele Iași și Vrancea, Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea, Universitatea București – DFP Focșani, Agenția Națională de Meteorologie, Observatorul Seismologic „Dr. Cornelius Radu” – Vidra, „Colegiul Tehnic „Gh Balș” Adjud, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani, Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea și Casa Corpului Diactic „Simion Mehedinți” Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?