Ion Ilie este profesorul care zâmbește mereu și îți lasă impresia că totul este bine și nu are necazuri. Chiar dacă în spatele zâmbetului său se ascund multe greutăți, a văzut mereu latura frumoasă a vieții. De 36 de ani este profesor de limba franceză la Åžcoala nr.1, actualmente „Mihail Armencea” din Adjud, unitate de învățământ care i-a devenit o a doua casă. Este de loc din Åžișcani, de lângă Adjud. Acolo a făcut primul an de școală în condiții foarte vitrege. S-a transferat apoi la școala din Adjudu-Vechi și timp de trei ani a făcut zilnic naveta. Este absolvent al Institutului Pedagogic din Bacău, specializarea Limba Română. În 1971 a fost admis la cursurile fără frecvență ale Facultății de română din cadrul Universității Bacău. Apoi a fost admis la forma de zi, la specializarea română – franceză, în cadrul Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași. Primul an la catedră a fost la Åžcoala Corbasca, apoi s-a transferat la Scărișoara. Patru ani a fost profesor la Anghelești, comuna Ruginești, între anii 1973 – 1977. În 1977, la solicitarea Inspectoratului Åžcolar, a venit fără concurs la Adjud, la Åžcoala nr.2, apoi Åžcoala nr.3 și de 36 de ani este profesor de limba franceză la Åžcoala nr.1 din Adjud.
Reporter: Când v-ați hotărât să deveniți profesor de limbă franceză și cum a evoluat această decizie în timp?
Ion Ilie: În clasa a V-a am avut o profesoară de limba română foarte bună și deși știam poeziile foarte bine, mă făceam că nu știu, ca să mă tragă de ureche. Åži de atunci am vrut să devin profesor de română, nu de franceză. Åži de fapt profesor de română am devenit, ulterior am mers pe franceză.
Rep.: Unde v-ați început studiile?
I.I.: Eu sunt din Åžișcani, acolo am început clasa I, am avut învățători cu studii neterminate. Într-un an am avut cinci, șase învățători. În clasa I n-am avut nici abecedar, nici creion, nici nimic. De multe ori se face greșeala că dacă ai un dascăl bun, e bine. De fapt toată bogăția stă în tine. Am continuat apoi la Adjudu Vechi, la 3 km. Am făcut trei ani navetă pe jos, prin noroaiele pământului. Acolo am avut noroc, pentru că frații mei lucrau la Adjud, m-au îndopat cu carte foarte multă. Aveam în fiecare săptămână câte două, trei romane pe care le citeam. În clasa a IV-a am început să citesc cărțile școlii. Acum nu mai sunt… am mai adus eu acolo niște cărți. Pasiunea lecturii m-a împins spre profesia aceasta, pentru că dacă nu-ți place lectura, n-ai ce căuta. Clasa a VIII-a am început-o în școala medie, care era aici, în liceu, apoi am continuat la Liceul Teoretic „Emil Botta” încă trei ani. Am dat examen de maturitate. Tare mi-a mai plăcut denumirea! Denumirea era mai bună. Atunci când terminai liceul erai un om matur, responsabil, că veneam din familii foarte modeste și trebuia să ne asumăm acest lucru. Apoi eram foarte bine pregătiți. Terminând liceul, am intrat învățător la Åžcoala Corbasca. Profesoara de limbă română s-a măritat și a plecat, am dus restul anului din decembrie: română – franceză. Am trecut anul viitor la Scărișoara, tot pe română – franceză și culmea, făceam și pregătire la matematică cu cei care doreau să intre la liceu. Absolventul de liceu de atunci era capabil să-și asume o profesie. Am făcut Institutul Pedagogic la Bacău. În 1971 am reușit la Facultate, dar la fără frecvență, la Bacău. Am strâns ceva bani, apoi am trecut de la fără frecvență la învățământ de zi. De acolo am trecut la Iași, unde am luat a doua specializare, Limba Franceză, la Universitatea „Al. I. Cuza”, specializarea română – franceză. Repartizat apoi la Anghelești, 4 ani. Inspectoratul Åžcolar m-a solicitat să vin la Adjud pe franceză, că înainte nu prea erau profesori de limbă franceză. În 1978 am dat concurs la Focșani și am intrat la Åžcoala nr.1 din Adjud. Am avut posibilitatea să ajung și la Liceul Teoretic „Emil Botta” și la Colegiul Tehnic „Gh. Balș” și la Åžcoala nr.4, dar am rămas la Åžcoala nr.1.
Rep.: De ce ați ales Åžcoala nr.1?
I.I.: Aici am început eu să văd lumea, altfel decât la Åžișcani. Totul se petrece ciclic. Am început aici, o termin aici. Clasa I am început-o la Åžișcani, acum la Åžișcani m-am reîntors la clasa a III-a și a IV-a, la rugămintea doamnei director, și predau franceza acolo.
Rep.: Erau mai conștiincioși elevii?
I.I.: Erau foarte conștiincioși. Nu îndrăzneau să ridice privirea asupra unui profesor, iar acum…
Rep.: Åži dragul pentru limba franceză de unde?
I.I.: Lectura, cât am stat în armată. Mi-a plăcut limba ca atare. Limba franceză e foarte frumoasă și n-ai cum să nu o iubești. Așa cum spune Camil Petrescu „Limba franceză se învață ca o mare dragoste”.
Rep.: Cum era înainte privită de elevi limba franceză și cum este privită acum?
I.I.: Înainte elevii acordau atenție la toate obiectele. Dar erau atât de conștiincioși încât puteam să fac și zece ore că nu oboseau niciodată. Åži aveam clase numeroase, 36-40 de elevi. Erau foarte conștiincioși. La clasele mici, aveau caiete atât de îngrijite, încât îți era milă să pui mâna pe ele. Nicicum să pui cu roșu. Altfel erau. Acum, de când cu limba engleză, s-a schimbat treaba. Pentru că limba engleză a luat prim-planul. Limba franceză de multe ori devine o pacoste pentru elev. Se produce ceva în mintea copilului. Când facem cântecele și jocuri toată lumea e încântată, că e frumos, că seamănă cuvintele cu ale noastre… Dar când se intră apoi pe pronunție și gramatică, franceza e mult mai grea decât engleza.
Rep.: Cum le captați totuși elevilor atenția la clasă?
I.I.: Aici e problema. Când a venit doamna Coatu în inspecție a spus: „Ora domnului profesor este ca un mic spectacol”. Eu sunt un taciturn, dar în fața elevilor e o altă fațetă. Gesticulez, când mă cobor la nivelul lor, vin și cu multe informații din alte domenii, lucruri pe care ei nu pot să le afle singuri sau nu știu să le aleagă. Åži atunci e bine ca profesorul să îi orienteze un pic.
Rep.: Credeți că în viitor limba franceză va pierde și mai mult teren în fața limbii engleze?
I.I.: Cu siguranță, pentru că limba engleză este o limbă pragmatică, se prinde mai ușor. Apoi majoritatea românilor care pleacă în Spania, Italia, Germania se orientează către acele limbi. Apoi va interveni iarăși limba rusă, când se va deschide piața puternic, limbile arabe, limba chineză, acestea vor fi căutate. Cum spunea un scriitor: limba franceză va rămâne limba diplomației, a cercurilor înalte, științifice și un pic aristocrate. Este foarte meticuloasă, foarte nuanțată. De fapt merge pe urmele limbii latine, care este cea mai evoluată limbă prin bogăția flexiunii.
Rep.: Un sfat pentru cei care ar dori să învețe limba franceză?
I.I.: Limba franceză se învață altfel. Ca să îmi formez o pronunție corectă, nopți întregi ascultam ore întregi Radio France International. Ca să-mi formez urechea și să-mi formez pronunția. Am cursuri de pronunție și insist foarte mult la clase pe chestia asta. Dar este atât de greu întrucât sunt sunete specifice limbi franceze, foarte greu, vocalele nazale, linia melodică a vorbirii, devine greu. Am mulți profesori de franceză, elevi de-ai mei.
Rep.: Mulți elevi de-ai dvs. s-au îndreptat către studierea limbii franceze?
I.I.: Da, am mulți foști elevi care acum sunt profesori de limbă franceză. Un fost elev a lucrat un timp la New York. A fost un elev excelent. A venit în țară după 30 de ani, a trimis-o pe mama sa, m-a căutat până m-a găsit și am mers și am stat de vorbă cu el, pentru a vedea ce mai face domnul diriginte. Astea sunt tonice extraordinare. Contactul cu foștii elevi, când vezi că a mai făcut și ceva. Elevii cu probleme în școala generală acum au ajuns oameni serioși, muncitori. Mă întâlnesc cu ei pe stradă, mă opresc și bucuria e cu atât mai mare cu cât știu că el nu era spre lucruri bune.
Rep.: Vă mai amintiți care a fost primul roman citit în limba franceză?
I.I.: Îmi aduc aminte, mi-a cumpărat fratele meu „Le capitaine Fracasse” a lui Gautier. Eram în clasa a IX-a, cam așa ceva. Primisem cadou și un dictionar și am început să citesc, dar cum? Căutam fiecare cuvințel, îl scriam deasupra cuvântului, ca să nu uit. După vreo 50 de pagini am renunțat.
Rep.: Ați vizitat Franța?
I.I.: Am fost doar în sudul Franței, pe Coasta de Azur. Cu bicicleta am fost până în Germania, în 1980, am văzut Madonna Sixtină. Vreo 3000 și ceva de km am mers. După doi ani am mers în Grecia, tot pe bicicletă, am văzut Atena, asta în anul 1982. România am făcut-o pe bicicletă, inclusiv Transfăgărășanul, Sighetul Marmației. La pașapoarte, s-a uitat femeia aceea la noi dacă suntem sănătoși. Mergeam numai în grup. Ciclismul îți dă o forță și o rezistență foarte mare. De la Sibiu până la Brașov ne-a prins ploaia, stăteam așa uzi și mergeam în continuare pe bicicletă. N-am avut odată o tuse, nimic.
Rep.: Care au fost principiile după care v-ați ghidat în viață?
I.I.: Eu am fost un tip docil, ce mi s-a spus să fac am făcut. Fiind copil, nu prea aveam multă minte și trebuia să-mi zică alții ce să fac. Mai departe, în școlile unde am fost, directorii, inspectorii aveau primul cuvânt, eu nu comentam. Dar principiul a fost să-mi fac treaba bine. În 43 de ani de învățământ nu am avut decât o singură lună concediu medical, când am avut hepatită. În rest eu nu știu ce e acela concediu medical.
Rep.: Cum ați privit școala pe parcursul anilor?
I.I.: Eu sunt și cam nepriceput, este cam singurul lucru pe care puteam să îl fac. Locul în care mă regăsesc este școala. Înainte era o încântare școala. Åži elevii deosebiți, era o sărbătoare să mergi să stai cu ei.
Rep.: Ați îndruma tinerii să urmeze o carieră în învățământ?
I.I.: Eu nu pot să mint. Fata mea a terminat comunicare. Am obligat-o să dea modulul de pedagogie, dar ea mi-a zis clar: „Fac de dragul vostru, dar eu în învățământ nu o să merg niciodată”. N-am condamnat-o. Le vorbesc totdeauna elevilor despre meseria de dascăl, cât de mult se împlinește omul când simte că au trecut atâția prin mâna lui și simte că a contribuit și el cu o părticică la construcția asta minunată care e omul. În sinea mea cred că le-ar veni foarte greu să se apuce de învățământ. Aș aminti de salarii, este greu, foarte greu, nu ajung banii. Noi am trăit numai cu împrumuturi de la CAR. Cam de prin anii ’80 am început. Greutatea nu trebuie să te facă să te plângi mereu, ea te întărește. Omul trebuie să fie învingător.
Rep.: Anul acesta ieșiți la pensie?
I.I.: În iunie, acum. Văd ca pe ceva firesc. Bătrânii cică nu mor, se dau la o parte. O să-mi fie greu, nostalgia… Obișnuința să merg la școală în fiecare zi, aveam treabă. E cumplit să spui „azi nu am treabă”. Va fi greu, dar eu mi-am creat un refugiu la Åžișcani.
Rep.: Ce veți face la Åžișcani?
I.I.: Devin ce am fost odată: țăran. Mi-am dus câteva cărți esențiale, mai fac câte un rebus. Eu am publicat la revistă rebus, am mers prin țară la întrunirile deschise. Lectura, rebusul, bicicleta și activitățile domestice îmi vor umple viața.
Rep.: Următoarea excursie cu bicicleta unde va fi?
I.I.: Numai aici, în jur. Adjud, Sascut, Ploscuțeni, Tecuci. Înainte aveam prietenii mei cu care mergeam.
Rep.: Ați păstrat legătura cu persoanele din țările pe unde ați fost?
I.I.: Nu știu dacă am voie să spun. Noi am avut probleme mari cu securitatea. În anii’84 eu am fost în Grecia cu prietenii mei în Franța și trebuia să cumpărăm niște dolari. De fapt am cumpărat 50 de dolari și i-am pus în bancă. Mi i-au confiscat, nici azi nu i-am văzut. Am făcut proces, cât pe ce să fac pușcărie. Am avut o legătură de prietenie cu un străin, mi-a trimis pachete, scrisori, bineînțeles. Vorbeam despre Brâncuși, Enescu, era foarte stresat. Pe urmă mi-au venit pachetele desfăcute, scrisorile desfăcute. Apoi n-am mai primit nimic. Într-o scrisoare mi-a spus că mi-a mai trimis un pachet, n-a mai ajuns niciodată. Securitatea și-a făcut datoria și mi-a închis legătura cu acea persoană.
Rep.: Cui i-ați mulțumi pentru tot ce ați realizat în cariera dvs.?
I.I.: În primul rând aș mulțumii fraților mei, care mi-au adus de citit foarte mult, apoi profesorilor pe care i-am avut, profesori de excepție. De exemplu profesoara de română doamna Streinu, la liceu. M-am întâlnit cu o învățătoare și mi-a spus „Băi Ilie, dacă nu erau comuniștii, tu nu puteai să termini facultatea”. Åži știți că nu am putut să o contrazic? Nu le mulțumesc, pentru că am suferit destul din cauza lor, dar au fost niște conjuncturi favorabile care m-au ajutat.
