Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Vânzător ambulant trimis în judecată


    Un bărbat de 28 de ani, din județul Iași, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Costică A. a venit în Vrancea să vândă cuverturi, pături, plăpumi, cearceașuri și alte  bunuri. A ajuns și la Lepșa, în comuna Tulnici, unde a încercat din răsputeri să-i convingă pe bătrâni să cumpere ceva.
   Pe data de 9 decembrie 2013, el a reușit să intre în casa unei persoane, pe care a convins-o să cumpere o pătură. Vrânceanul a mers să-i aducă banii, timp în care comerciantul ambulant a observat unde îi ține, dar și că sunt mulți, respectiv 6.250 de lei. Cumpărătorul a scos banii și a pus punga pe pat. Văzând banii, vânzătorul și-a pus produsele peste pungă, iar după ce i-a lăsat omului ce cumpărase, și-a luat restul produselor de pe pat, cu tot cu punga cu bani, și dus a fost. Păgubitul a observat repede că-i lipsesc banii și a anunțat poliția. Oamenii legii au plecat în urmărirea mașinii și l-au prins pe hoț din urmă, pe la Bârsești. Polițiștii au găsit asupra inculpatului punga cu bani, ascunsă sub unul dintre preșurile din autoturism. Ieșeanul și-a recunoscut fapta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?