Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Monitorul sănătăţii tale: Gangrena pulpară


Ce este gangrena pulpară?

   Gangrena pulpară este o afecțiune a dintelui care poate apărea în urma unui abces sau a unei carii netratate și poate afecta pulpa dentară în întregime sau doar o parte a acesteia. Un dinte afectat de gangrenă se recunoaște de cele mai multe ori ca având o carie profundă, o modificare de culoare și este lipsit de sensibilitate.  Lăsat netratat, un dinte cu gangrenă se poate fractura, iar în momentul în care infecția avansează spre vârful rădăcinii, gangrena se complică – parodontită apicală acută – și poate afecta chiar întregul organism. Abia în acest moment dintele devine sensibil la presiune (dacă strângem din dinți), și poate emana un miros neplăcut.
 
Cum se tratează? 

   Tratamentul constă în îndepărtarea pulpei infectate și controlarea infecției prin tratament mecanic și medicamentos, încheindu-se cu închiderea canalelor radiculare și reconstrucția coroanei dintelui. Curățarea și dezinfectarea canalelor radiculare se realizează, de obicei, pe parcursul a 4 – 6 ședințe de tratament, dar în cazul unei gangrene simple, grație unor substanțe și tehnici inovatoare în domeniu, acest tratament se poate realiza și într-o singură ședință.
   Un loc aparte îl ocupă tratamentul gangrenei la copii și tineri care au dinții cu cameră pulpară mult mai mare și vârful rădăcinii deschis. Aici nu se mai face lărgirea canalelor ca la adulți, iar înainte de a închide definitiv canalele, se va realiza o obturație provizorie cu hidroxid de calciu, pentru a obține creșterea rădăcinii și închiderea vârfului – procedeu numit apexificare. Ulterior, după ce apexificarea s-a încheiat, aspect verificat printr-o radiografie, se poate trece la închiderea definitivă a canalelor. După tratament, sunt necesare controale clinice și radiologice periodice, pentru a urmări evoluția dintelui tratat endodontic.
   Lăsată netratată, gangrena pulpară se poate răspândi la nivelul întregii cavități bucale și în întregul organism. Ea se constituie în boală de focar, despre care am vorbit într-o ediție anterioară, putând determina îmbolnăvirea la distanță: miocardite, hipertiroidie, gastrite, ulcerul, etc.
 
Medic stomatolog
Dr. Florin Remus Rîcu

   Dacă aveți întrebări pentru medicii de la Hyperclinica Dent Excel, situată în Focșani, strada Constituției, nr. 36, le puteți trimite pe mail:  redactie@monitorulvn.ro sau pe adresa redacției: Monitorul de Vrancea, strada Bucegi nr. 21.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?