Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

În ultimele două zile, solicitările către Ambulanță au crescut cu 20%


   Solicitările către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea au crescut în ultimele două zile. În ciuda vremii neprielnice, numărul vrâncenilor care au solicitat ajutorul echipajelor medicale de la ambulanță a crescut față de o perioadă normală. Managerul Vitalie Bețișor ne-a precizat că ieri și astăzi, numărul solicitărilor a crescut cu 20%, motiv pentru care și numărul echipajelor a fost suplimentat. „Sunt foarte multe urgențe. Pot spune că numărul solicitărilor a crescut cu 20%, față de zilele precedente. Cu toate astea nu toate constituie reale urgențe medicale. Din acest motiv, vreau să fac un apel. Èšinând cont că drumurile sunt greu practicabile și se intervine foarte greu, rugăm populația să apeleze numărul unic de urgență 112 doar atunci când au cu adevărat o urgență medicală. Până în momentul de față am reușit să ajungem la toate urgențele, pacienții fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare. De asemenea, am suplimentat și numărul echipajelor de intervenție. De exemplu, la stația centrală de la Focșani avem opt echipaje pe zi și șase pe timpul nopții”, a precizat medicul Bețișor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?