Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

GALERIE FOTO: Elevii din Rugineşti şi preşcolarii din Adjud au jucat Hora Unirii


   Elevii clasei I de la Åžcolala Gimnazială Ruginești și preșcolarii de la Grădinița cu program Prelungit din Adjud și-au dat mână cu mână în Hora Unirii. Activitatea s-a desfășurat vineri, în cadrul unui proiect de parteneriat și a urmărit cunoașterea și dezvoltarea valorilor fundamentale ale istoriei și culturii naționale. La activitate au participat aproximativ 80 de elevi și preșcolari, sub coordonarea profesoarelor pentru învățământ primar și preșcolar Ancuța Matei, Elena Turbatu, Loredana Tărăbăț și Mariana Lungu. 
   De altfel, profesoara Ancuța Matei le-a vorbit copiilor despre importanța Micii Unirii, după care elevii clasei I au prezentat sceneta „Moș Ion Roată și Unirea”. Au recitat apoi poezii, iar la final toată lumea a jucat Hora Unirii. „Cinstind această zi de mare sărbătoare, cinstim înțelepciunea poporului roman, vitejia, sacrificiul suprem în înfăptuirea visului de veacuri-Unirea. Prin astfel de activități insuflăm elevilor dragostea și respectful față de istoria țării”, au transmis cadrele didactice coordonatoare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?