Proiectul european de reabilitare a sistemului de termoficare urbană din Focșani este aproape de finalizare, fiind realizată recepția la majoritatea componentelor centralei. Lucrările sunt în avans, având în vedere că termenul de finalizare a lucrărilor este mai 2014.
Noua centrală de la SC ENET SA, realizată cu fonduri europene, este în faza de recepție. Cu toate că termenul de finalizare a investiției este luna mai 2014, lucrările avansează rapid, astfel încât la această dată obiectivul de investiții este aproape finalizat, incluzând centrala termică, rețelele de transport și punctele termice. Săptămâna trecută, joi, 9 ianuarie, a avut loc recepția motoarelor Rolls Royce, urmând ca până la sfârșitul acestei luni să fie făcută recepția și la cazanul de aburi, din cadrul centralei. În ceea ce privește lucrările de la cele 10 puncte termice din zona Sud și Centru, aici mai sunt de realizat finisaje, precum contorizări, automatizări și de refăcut imobilele punctelor termice și zonele din preajma acestora.
Odată cu finalizarea completă a investiției, la noua centrală va fi efectuat un studiu privitor la randamentul acesteia. „Noi suntem în faza de recepție a centralei, totul este aproape gata. Odată cu punerea în funcțiune a centralei noi va fi realizat un studiu pentru a se vedea care este randamentul acestei centrale. Trebuie să găsim cel mai bun raport între producerea energiei electrice și a energiei termice, pentru apa caldă menajeră. Această centrală nouă merge pe principal producere de energie electrică, secundar energie termică”, a spus primarul Decebal Bacinschi.
După realizarea recepției, noua centrală va fi predată de antreprenorul care a executat lucrările și va fi trecută în domeniul public al municipiului Focșani, printr-o hotărâre de Consiliu Local. Următorul pas este ca CL Focșani să predea centrala în concesiune către ENET. Societatea de termoficare va face apoi demersurile și va depune documentația pentru a obține licența de producere a energiei electrice și termice pentru noile instalații.
Proiect de 150 milioane de lei, din care jumătate sunt bani europeni
Centrala de la SC ENET SA a fost inaugurată pe 17 decembrie 2013, de vice-prim ministrul Gabriel Oprea și Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, în prezența reprezentantului Rolls Royce în România. Centrala de cogenerare, care produce și energie electrică și energie termică, cuprinde: camera cazanului de apă fierbinte, cazanul de aburi și două motoare Rolls Royce, primele de acest tip din România.
Proiectul „Reabilitare a sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice”, derulat de Municipiul Focșani în perioada 8 martie 2011- 31 decembrie 2014, este co-finanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 3 – Reducerea poluării și diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea țintelor de eficiență energetică în localitățile cele mai afectate de poluare. Principalele lucrări ale proiectului au vizat construcția și retehnologizarea centralei ENET, modernizarea rețelelor de transport și distribuție și reabilitarea a 10 puncte termice din zona centrală și de sud.
Valoarea totală a proiectului este de 149.214.754 lei, din care 74.607.377 lei (50%) reprezintă valoarea nerambursabilă din partea UE, 67.146.639 lei (45%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, de la Guvernul României și restul de 7.460.738 lei contribuția de 5% din partea Municipiului Focșani. Peste 15.000 de apartamente din municipiul Focșani și peste 200 de agenți economici racordați la ENET vor beneficia în viitorul apropiat de beneficiile punerii în funcțiune a noii centrale de cogenerare. Municipiul Focșani se numără printre primele șapte orașe din țară, alături de municipii mari, precum Iași, Timișoara, Oradea, Bacău, Botoșani și Râmnicu Vâlcea, în care sistemele de termoficare sunt retehnologizate.