Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a instalat trei stații seismice în jurul perimetrului afectat de ape la Salina Praid, pentru a ajuta la evaluarea riscurilor și a urmări evoluția fenomenelor din subteran. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a INCDFP, aceste stații seismice vor permite înregistrarea vibrațiilor cauzate de eventuale prăbușiri sau mișcări interne ale masei de sare și sol, oferind o imagine asupra dinamicii subterane în timp real.
‘Monitorizarea seismică are un rol esențial în identificarea zonelor instabile și sprijinirea deciziilor privind siguranța publică’, se arată în postare. În paralel, a fost realizată o misiune extinsă de cartare aeriană de detaliu a zonei afectate, cu ajutorul unor drone echipate cu LiDAR de înaltă precizie și senzori fotogrametrici, pentru a genera un model 3D actualizat și ortofotoplan. Zborurile au acoperit o suprafață de aproximativ 1,5 – 2 kilometri pătrați, la altitudini între 20 și 60 de metri în funcție de relieful local. Rezultatele tehnice includ: peste 5.000 de fotografii aeriene pentru ortofotoplan, un nor de puncte LiDAR cu peste 1,5 miliarde de puncte pentru analiză geomorfologică detaliată. ‘Acțiunea a fost posibilă datorită colaborării cu echipa de la Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Bolyai, coordonată de Dan și Alexandra Tămaș, care vor continua monitorizarea prin scanări aeriene zilnice. Scopul este de a observa în timp real modificările de suprafață, contribuind astfel la o intervenție fundamentată științific. Această abordare multidisciplinară oferă o bază științifică solidă pentru înțelegerea proceselor active și sprijină măsurile necesare pentru protejarea comunității și infrastructurii din zonă’, notează INCDFP.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, miercuri, că Salina Praid este complet inundată la acest moment, iar o echipă din cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene va veni în România pentru a lucra cu experții din țara noastră. ‘La acest moment, Salina Praid este complet inundată, cantitatea de apă acumulată fiind de aproximativ 4 milioane de metri cubi. Pentru gestionarea situației de urgență, la nivelul IGSU, începând cu data de 6 mai, forțe din cadrul ISU Harghita, ulterior și din cadrul ISU Brașov, Covasna, Mureș și Neamț, au fost mobilizate cu motopompe și au lucrat în încercarea de a evacua apa din salină, dar acest lucru nu s-a mai putut realiza. Primele intervenții ale ISU au fost la data de 6 mai’, a declarat Raed Arafat, după ședința de Guvern, la Palatul Victoria.