Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Prima asociație care vrea tancuri de lapte este la Tătăranu


    O singură asociație de crescători de bovine din Vrancea, din localitatea Tătăranu, a depus cerere pentru obținerea ajutorului de minimis oferit de Guvern micilor fermieri care vor să cumpere tancuri de răcire a laptelui. Condițiile în care pot fi accesate aceste ajutoare de minimis au fost discutate, ieri, la prima ședință din acest an a Comitetului de Analiză a Strategiilor de Dezvoltare Zonală din județ.
    Directorul Direcției Agricole, Petra Ochișor, le-a explicat membrilor comitetului și fermierilor prezenți că această măsură de sprijin pentru micii crescători de animale a fost popularizată la nivelul administrațiilor locale, iar până acum au fost identificate zece asociații interesate să acceseze aceste fonduri, din care una, cea de la Tătăranu, a depus deja cerere la primărie. Informațiile referitoare la condițiile în care pot fi accesați acești bani vor fi oferite în continuare primăriilor pentru a le distribui către fermierii interesați.
    Acesta este primul pas pe care asociațiile crescătorilor trebuie să îl facă pentru accesarea fondurilor de maxim cinci mii euro acordate de stat. Atât fermierii cât și reprezentanții instituțiilor deconcentrate din agricultură au arătat problemele care sunt întâmpinate de crescători atunci când vor să obțină acești bani, respectiv criteriile pe care trebuie să le îndeplinească. În primul rând, s-a subliniat că pentru a obține tancurile de răcire este nevoie de un contract cu un procesator de lapte, cel care să cumpere cantitatea de lapte. Practic, tancurile nu sunt utile micilor crescători, cei cu 1-3 vaci, care vând lapte în piață și care nu au contracte, nu mulg vacile mecanic ci manual. De altfel, la Tătăranu, existau deja două tancuri de răcire pentru că fermierii de acolo au contracte cu Vranlact pentru livrarea laptelui.
    În cazul micilor producători care vând lapte în piețele agroalimentare, aceștia vor trebui să respecte condițiile minime de igienă anunțate de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea. Reprezentantul DSVSA, Valentin Dimitriu, a arătat că, în cazul fermierilor care vând în piețe, s-a stabilit ca aceștia să prezinte lunar un buletin de analiză care să arate numărul de germeni și de celule somatice. Acest set de analize costă 31 de lei. În cazul celor care vor colecta laptele în tancuri, fiind vorba de o cantitate mult mai mare, vor trebui două seturi de analize lunar, adică un total de 62 lei/lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?