Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Primele ceremonii umaniste de căsătorie din România, la Expomariage


   Oficianții primelor ceremonii umaniste de căsătorie din România îi așteaptă pe cei interesați de acest eveniment festiv la târgul de nunți Expomariage, care are loc de vineri până duminică, în București. Vizitatorii vor avea ocazia de a afla informații interesante, dar și de a contracta serviciile oficianților. Toate contractele semnate pe perioada târgului beneficiază de 10% reducere, dacă persoanele interesate achită un avans de 50 lei.
    Fie că este vorba de venirea pe lume a unui copil, de o căsătorie sau de înnoirea jurămintelor unor soți, ceremoniile umaniste sunt o metodă inedită de a marca momentele importante din viață într-o manieră foarte personală. Fiecare ceremonie umanistă este special creată pentru persoanele implicate și este bazată pe valori umane comune, dar fără elemente religioase. Ceremoniile cuprind o gamă diversă de servicii flexibile care pot fi personalizate și adaptate după tema stabilită împreună cu cei care solicită un astfel de serviciu. „Ne bucurăm că, în cele câteva zile care au trecut de la anunțarea serviciului, deja am semnat primul contract pentru o ceremonie umanistă de nuntă și suntem în discuții cu alte trei cupluri pentru oficierea unor ceremonii. Faptul că oficianții sunt dispuși să conceapă ceremonii personalizate pentru fiecare cuplu în parte este principalul motiv pentru care oamenii apelează la serviciile noastre. Alte avantaje importante sunt posibilitatea oficierii ceremoniilor în aer liber și disponibilitatea susținerii unor ceremonii în limba engleză”, a declarat Monica Belițoiu, coordonator PR pentru ceremonii umaniste.
    Caracterul ceremoniilor este unul strict simbolic, fără implicații legale. Ceremoniile sunt susținute de oficianți calificați, care pot îndeplini acest rol doar după ce urmează un program intensiv de pregătire. Ceremoniile umaniste sunt un serviciu oferit de Asociația Secular-Umanistă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?