Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

GALERIE FOTO: Opera literară Luceafărul, discutată de liceenii de la Botta


   Elevii claselor a VII-a A și a VII-a B de la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud au avut parte, ieri, de o dublă sărbătoare. Astfel, ei l-au omagiat pe marele poet Mihai Eminescu, la împlinirea a 164 ani de la naștere, importanța manifestării fiind dublată de faptul că în aceeași zi s-a sărbătorit și Ziua Culturii Naționale. A fost un prilej numai bun pentru ca elevii să „împletească” poezia cu muzica și dramaturgia. Elevii au citit din corespondența poetului cu bunul său prieten Ion Creangă. De asemenea, a fost prezentată și capodopera literară Luceafărul. Activitatea a fost coordonată de profesoara Alina Zlotan. „Am dorit să îi familiarizez pe elevi cu textul, să îi fac să simtă, interpretând, această poezie care merită redescoperită an de an”, a spus profesoara Alina Zoltan. Activitatea a culminat cu dramatizarea Luceafărului. 
   Elevii Liceului „Emil Botta” au avut parte și de o surpriză, pe holul de la intrarea în unitate și pe cel din Corpului B au fost amplasate televizoare, pe care elevii au citit mesaje și au urmărit imagini despre poetul Mihai Eminescu. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?