Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Patriarhia a fost amendată din cauza unei licitaţii


   Patriarhia Română a fost amendată cu 10.000 de lei de Ministerul de Finanțe în urma atribuirii, prin licitație, a unor lucrări de consolidare și restaurare a Palatului patriarhal, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române (BOR) susținând că au respectat decizia instanței, după contestarea licitației. Patriarhia a făcut joi această precizare după ce în presă au apărut informații privind amenda de 10.000 de lei primită de instituție din cauza unor nereguli la licitația lucrărilor de consolidare a Palatului Patriarhiei.
   Patriarhia Română a fost amendată de Unitatea de Coordonare și Verificare a Achizițiilor Publice (UCVAP) din cadrul Ministerului Finanțelor Publice în urma atribuirii contractului pentru lucrări de consolidare și restaurare a Palatului patriarhal. Potrivit reprezentanților Patriarhiei, executantul lucrărilor a fost desemnat conform deciziilor Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor și Curții de Apel București, fiind pusă în aplicare, în termenul legal de 15 zile, decizia instanței.
   „În martie 2013 au fost înscrise în competiție 13 firme pentru executarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Palatului Patriarhiei cu fonduri europene. La fiecare ședință au fost prezenți reprezentanții UCVAP care au și semnat procesele verbale. În final, o firmă a contestat rezultatele licitației, iar Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și Curtea de Apel București i-au dat câștig de cauză. Patriarhia Română a pus în aplicare decizia instanței în termneul de 15 zile prevăzut de lege. Patriarhia Română își exprimă convingerea că justiția va constata caracterul abuziv al amenzii aplicate de UCVAP din Ministerul Finanțelor Publice pentru «vina» de a fi adus la îndeplinire în termenul legal o hotărâre judecătorească irevocabilă”, au declarat reprezentanții Patriarhiei.
   Valoarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Palatului Patriarhiei este de 64 de milioane de lei fără TVA, dintre care 98 la sută sunt asigurați din fonduri europene, iar 2 la sută din sumă de Patriarhia Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?