Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Jurnal de mamă: Episodul 32 – Sărbători cu varicelă


    Ne propusesem să mergem cu toții în Piața Unirii de Revelion, ca să vedem artificiile, dar inevitabilul s-a întâmplat. Băiețelul nostru s-a umplut de bube din cauza varicelei pe care a luat-o de la fetiță. Iar fetița, desigur, a luat varicela de la grădiniță. Cu o zi înainte să-i iasă bubele a avut o stare subfebrilă, se simțea obosită, apoi i-au ieșit câteva bubițe. A fost foarte simplu la fetiță, am dat-o cu mixtură mentolată, nici nu prea a avut mâncărimi, nici febră, nici nimic altceva. Marele chin a fost că a trebuit să stăm în casă, iar marea problemă că am ratat serbarea unde trebuia să fie Crăiasa Zăpezii.
    La băiețel însă erupția a ținut vreo cinci zile, s-a umplut de bube până în vârful nasului, în palme, absolut peste tot. A urlat, s-a scărpinat, n-a suportat mixtura mentolată, n-a putut dormi. E și mai sensibil, seamănă cu mine, are toleranță zero la boală. Am găsit o cremă cu aloe vera, singura pe care a suportat-o ca să-i mai calmeze mâncărimile.
    În seara în care i-au ieșit primele bube băiețelului, fetița a făcut febră fără nicio altă manifestare a vreunei afecțiuni: nici tuse, nici muci, nici vomă, nici diaree. A ținut-o așa vreo două zile jum’ate, apoi pauză două zile și încă o noapte cu febră. Niciun alt semn. S-a plâns la un moment dat de dureri de urechi și de burtică, în partea dreaptă. Am mers la doctor, dar nu avea nimic. Problema cu varicela asta e că scade sistemul imunitar, așa că orice virus ori bacterie prinde organismul nepregătit de luptă. În aceste condiții, a trebuit să refuzăm și invitația la ziua de naștere a unei fetițe care tușea. Ieșim afară, dar ne ferim de aglomerație, pentru că orice microb poate fi mai periculos decât de obicei.
    Domnul doctor care a răspuns chemării noastre în a treia zi de Crăciun, ne-a spus că s-a îmbolnăvit de varicelă în luna mai a anului trecut, deși mai făcuse boala în copilărie, așadar imunitatea pe viață e oarecum un mit, în sensul că dacă ești într-o perioadă când sistemul imunitar nu e tocmai puternic poți face din nou vărsat de vânt sau zona zoster, virusul fiind varicelo-zosterian.
    Există vaccin împotriva acestei boli, dar nu este inclus în schema națională de vaccinare, iar în timpul bolii pot fi administrate antihistaminice și alte medicamente care să ușureze situația. Desigur, trebuie consultat medicul, care pune și diagnosticul, pentru că bube pot apărea și în alte afecțiuni.
    În noul an ne dorim în primul rând sănătate, căci din experiență vă spun, e mai bună decât toate. Desigur, n-ar strica și ceva noroc pentru că, așa cum spune colega mea de birou, sănătoși au fost și cei de pe Titanic…

P.S. Oarecum un mit e și acela că ar fi interzis spălatul. Din bătrâni se zice că nu ai voie să faci baie dacă suferi de vărsat de vânt, însă eu i-am spălat pe amândoi în fiecare zi în zona intimă, un duș rapid le-am făcut o dată la câteva zile, apoi i-am tamponat ușor cu prosopul. Åži bubițele s-au uscat și vindecat foarte frumos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?