M-am trezit ieri de dimineață, ca o mamă responsabilă ce sunt, ca să-mi beau cafeaua înainte de a se trezi copilul. Nu de alta, dar omulețul, la doar 2 ani, are pretenții mari: mai întâi alintat și abia apoi hrănit.
Dar să revenim… Cum îmi savuram cana de cafea în fața televizorului din bucătărie, numai ce văd niște imagini de la înmormântarea lui Kim Jong-il, marele și preaiubitul conducător al Coreei de Nord. O mare de oameni stătea în genunchi și plângea de mama focului, se dădea cu capul de pământ și se uita spre cer. Pesemne se aștepta să coboare Kim din înaltul cerului, exact ca Iisus la înviere! Din păcate pentru ei, nu cădeau decât niște fulgi de zăpadă.
Din instinct am dat să râd, căci nu pot crede că niște oameni, ale căror stomacuri schiolăie de foame, pot plânge cu lacrimi de crocodil moartea conducătorului așa-zis iubit. Am schițat o grimasă, apoi reportajul a continuat cu o coadă infernală la pește, surpriza de Crăciun a preaiubitului Kim Jong-il, plănuită chiar înainte să moară. Iar oamenii, în du-rerea lor, sau prostia lor mai bine, chiar credeau că peștele ăla le fusese trimis mană cerească de regretatul tată…
Când am văzut faza cu peștele, mi-a dispărut zâmbetul de pe buze, iar trecutul, prezentul și viitorul mi-au fluturat prin fața ochilor.
Înainte de 1989, și noi stăteam la coadă. La orice, inclusiv la pește. Åži acum, în 2011, stăm la coadă la orice. Inclusiv la pește, la oale, la tigăi, la ciocolată. Iar dacă se dau portocale la promoție sau la găleată, e omor… Bag seamă că nu suntem prea mult diferiți de coreeni. Ei, poate, au bani, dar nu au ce cumpăra. Noi, poate, avem ce cumpăra, dar nu avem bani. E doar o chestiune de nuanță…
Coreenii plâng cu lacrimi amare după conducătorul iubit, noi nu avem curaj să ieșim în stradă să ne cerem drepturile. Într-un fel, suntem exact ca ei. Ei plâng de frică, sau cel puțin așa mi s-a părut mie, noi tăcem de frică. O frică patologică, condimendată cu o resemnare otrăvitoare: „Lasă, că la alții e mai rău”.
De mâine, Coreea de Nord va fi condusă de Kim Jong-un, fiul iubitului conducător, a cărui dispariție prematură a fost plânsă inclusiv de cer… Mâine, noi vom fi conduși de aceiași oameni, care ne mint pe față. De aceiași oameni care spun că suntem bogați, deși pe talonul de pensie scrie rest de plată „1 leu”. De aceiași oameni care spun că ne va fi mai bine, deși simțim pe pielea noastră că ne este mai rău…
