Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Oraşul Panciu va avea sistem de supraveghere video


   Orașul Panciu va beneficia de un sistem de supraveghere video, începând de la 1 ianuarie 2014, odată cu implementarea proiectului „Instalarea de sisteme de supraveghere pentru creșterea siguranței cetățenilor și prevenirea criminalității”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Proiectul are o valoare totală de 2.066.439 lei, din care 19.186,74 lei reprezintă contribuția Primăriei Panciu și a avut o durată de implementare de 31 de luni.
   Structura sistemului de supraveghere, dar și stadiul lucrărilor executate până la această dată în cadrul proiectului, au fost prezentate ieri, de viceprimarul Iulian Nica, într-o ședință publică organizată pe această temă la Casa de Cultură. La eveniment au luat parte consilieri locali, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, ai Poliției, Jandarmeriei, Stației de Pompieri, precum și reprezentanți ai societății civile.
   Viceprimarul Iulian Nica a precizat că sistemul de supraveghere din orașul Panciu va fi alcătuit din 70 de camere video IP, montate pe stâlpii deja existenți. Aceste camere vor fi cuplate la un server dintr-un centru de comandă și control amplasat într-un imobil aparținând autorității locale. Totodată, se vor mai instala și alte echipamente specifice unei rețele de calculatoare. Camerele de supraveghere vor fi instalate în spațiile aglomerate. Printre obiectivele supravegheate se vor număra instituțiile de învățământ, spațiile de joacă pentru copii, acces și zone parcări blocuri locuințe, parcările publice și zonele verzi, centralele termice, piața agroalimentară, intersecțiile și principalele artere de circulație din oraș.
   Viceprimarul Iulian Nica a declarat că, până în acest moment, lucrările executate în cadrul proiectului au respectat termenele prevăzute și că, până la sfârșitul acestei săptămâni, vor mai fi montate 3 panouri de informare, respectiv în parcul Casei de Cultură, în zona centrală și cea a Pieții Agroalimentare. Iulian Nica a mai afirmat că, începând cu data de 1 ianuarie 2014, sistemul de supraveghere va intra în funcțiune. „Obiectivul acestui proiect este reprezentat de creșterea actractivității orașului Panciu generată de creșterea gradului de siguranță pentru cetățenii lui, dar și pentru agenții economici care își desfășoară activitatea în zonele aglomerate. Prin intermediul acestui proiect, dorim să prevenim și să stopăm infracționalitatea de pe teritoriul orașului Panciu, chiar dacă, în prezent, aceasta este ținută sub control, cu ajutorul Poliției și al Jandarmeriei. Sistemul de supraveghere va fi pus în funcțiune începând cu 1 ianuarie 2014, dată de la care, sperăm ca orașul Panciu să fie caracterizat de siguranță și liniște”, a declarat viceprimarul Iulian Nica.
   Tot ieri, echipa de implementare a proiectului s-a întâlnit cu elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, în scopul popularizării sistemului de supraveghere. O întâlnire similară va avea loc, în perioada următoare, și la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?