Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Turneul „GS Mobile“ la minifotbal, din cadrul Ligii Iepuraşilor


   Asociația Județeană de Fotbal Vrancea organizează duminică al doilea turneu din cadrul „Ligii Iepurașilor”, competiție rezervată categoriei de vârstă 2005. Noul proiect al AJF înlocuiește competițiile naționale organizate până acum, la nivel național și vor fi organizate mai multe trofee pentru echipele participante.
   Al doilea turneu pentru grupa 2005 este programat duminică, de la ora 12.30, în Sala Polivalentă din Focșani și va reuni la start toate cluburile CSM Focșani, Prosport Focșani și Progresul Focșani, competiția fiind organizată cu sprijinul firmei GS Mobile 2001 din Focșani. „Firma noastră este o susținătoare a sportului și a fotbalului în general și a fost o onoare pentru noi că am putut să ne alăturăm acestui proiect”, a spus managerul firmei GS Mobile, George Ciobanu.
   Scopul proiectului este de a asigura jocuri multe pentru cei mai mici juniori, de a atrage cât mai mulți copii către sport, de a promova companiile vrâncene care au aderat la proiect, de a ridica nivelul de valoare al sportivilor și nu în ultimul rând educarea sportivă a părinților prin introducerea unui clasament Fair Play pentru echipele participante care va stabili ierarhia la final de competiție.
Programul Turneului „GS Mobile” (duminică, ora 12.30):
Prosport I Focșani – Progresul Focșani,
CSM Focșani – Prosport II Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?