Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Şase localităţi au rămas aseară fără curent electric


Reprezentanții Electrica i-au informat pe cei ai ISU Vrancea că șase localități au rămas aseară fără curent electric din cauza vântului foarte puternic. Este vorba despre Bîrsești, Topești, Bodești, Spinești, Păulești și Hăulișca. 
Codul galben de ninsori și vânt a fost prelungit până astăzi, la ora 9.00. Ca urmare a acestei atenționări, ieri, la Prefectură a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, unde s-au discutat măsurile ce vor fi luate ca urmare a atenționării meteorologice – cod galben – fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, zăpadă viscolită și spulberată. Conform atenționării, în zona de munte a județului nostru, de luni, de la ora 11.00 și până marți, la ora 09.00, erau așteptate ninsori și intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 kilometri pe oră și pe crestele înalte de peste 100 kilometri pe oră, viscolind și spulberând zăpada. Intensificări ale vântului erau așteptate și în zonele joase, în cursul nopții de luni spre marți, atingând viteze de 70…80 kilometri pe oră, viscolind ninsoarea pe arii restrânse, iar local precipitațiile vor fi și sub formă de ploaie și lapoviță favorizând apariția poleiului. 
 Având în vedere această situație s-a completat Centrul operațional Județean al CJSU cu reprezentanți ai altor instituții care asigură funcții de sprijin în cadrul comitetului. De asemenea, au fost luate măsuri pentru informarea CJSU, precum și înștiințarea comitetelor locale pentru situații de urgență din zona vizată cu privire la intervalul de timp și fenomenele meteo prognozate. În consecință, s-a dispus instituirea serviciului de permanență la sediul primăriilor cu personal instruit și se va monitoriza cu maximă atenție evoluția fenomenelor meteorologice pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență. 
 Totodată, în cadrul ședinței s-a prezentat Ordinul Prefectului care reglementează funcționarea Centrului operațional județean pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase specifice perioadei de iarnă. Acesta se activează de către prefect la sediul ISU Vrancea, iar în funcție de amploarea și intensitatea manifestării situației de urgență, comandamentul se va activa pe etape, cu reprezentanți ai instituțiilor care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea. 
 Problemele sau situațiile deosebite apărute din cauza situațiilor de urgență manifestate se vor comunica în timp operativ la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vrancea, telefon 112 sau 0237/ 611212. Pentru informații referitoare la starea unui drum sau sector de drum ce se află pe teritoriul județului Vrancea, cetățenii au la dispoziție site-urile www.politiaromana/infotrafic, www.cnadnr.ro, sau numerele de telefon 0372.372452 pentru drumuri județene și 0237.216 059 pentru cele naționale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?