Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Alcoolul dăunează căsniciei dacă doar unul dintre parteneri bea


   Consumul exagerat de alcool dăunează căsniciei dacă doar unul dintre parteneri obișnuiește să bea, însă nu afectează relația în cazul în care ambii parteneri de viață sunt consumatori de băuturi alcoolice, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani. Cercetătorii de la University of Buffalo Research Institute on Addictions (RIA) din New York au studiat 634 de cupluri, timp de nouă ani din momentul în care aceștia s-au căsătorit. În timpul celor nouă ani de studiu, aproape jumătate dintre cuplurile în care doar unul dintre parteneri consuma alcool au divorțat, informează dailymail.co.uk
Rata de divorț în cazul celorlalte cupluri a fost de doar 30 de procente. Dacă ambii parteneri consumau alcool, rata de divorț era aceeași ca în cazul cuplurilor în care niciunul dintre parteneri nu consuma alcool. „Rezultatele noastre arată că diferența dintre obiceiurile de consum ale cuplurilor, mai degrabă decât consumul în sine, duce la nemulțumiri în căsnicie, separare și divorț”, a spus Kenneth Leonard, autorul studiului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?