Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

La volan cu o alcoolemie de 1,18 alcool pur în aerul expirat


   Un șofer din județul Brăila, băut bine, a avut ghinion în trafic, fiind oprit la Măicănești, de polițiștii din localitate. Oamenii legii au simțit că șoferul mirosea a alcool, așa că l-au testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a fost de 1,18 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Åžoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge. De asemenea, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, iar pe numele său au întocmit dosar penal de cercetare. „La data de 09.11.2013, ora 15.45, pe DN 23, în comuna Măicănești, polițiștii l-au depistat pe A. Adrian, de 48 ani, din comuna Salcia Tudor, județul Brăila, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, iar în urma testării cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea. 
   Un alt șofer băut a fost găsit în trafic la Adjud. El avea o alcoolemie mai mică, dar suficientă cât să se aleagă cu dosar penal de cercetare pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. „La data de 09.11.2013, ora 07.30, pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Adjud, A. Marlen Mihai, de 30 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca VW, iar în urma testării cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se mai arată în aceeași informare. 
   Oamenii legii au întocmit dosar penal și pe numele unui tânăr din Vintileasca. Dobre S. conducea un moped neînregistrat. De asemenea, el nu avea permis de conducere. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?