Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

CS Unirea Focşani s-a întors cu şase medalii de la „Naţionalele“ pe echipe


   Echipa de karate a CS Unirea Focșani a obținut șase medalii la Campionatul Național SKDUN, întrecere care s-a desfășurat sâmbătă la București. În proba de kata, echipa focșăneană a cucerit o medalie de aur, la mixt și două de argint, la cadeți masculin și juniori mixt. În proba de kumite, CS Unirea Focșani a obținut trei medalii de argint la cadeți categ. +52kg masculin, cadeți feminin și juniori categ. +53kg feminin. Cele mai bune evoluții la întrecerea din Capitală le-au avut Teodora Strompl, Cristian Sitaru, Zenaida Vornicescu, Bogdan Meteleanu, Iulia Colibă, Roberto Dumitrache și Cosmin Neagu. 
   Karateka de la CS Unirea Focșani sunt antrenați de sensei Aurel Giurgea. Un alt sportiv vrâncean, Robert Giurgea (care reprezintă în competiții clubul Åžtiința Bacău) a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu echipa din Bacău și a cucerit trei medalii de aur, cu echipa categ. +75kg, la mixt și la categoria Open. În palmaresul lui Robert se mai află o medalie de argint cu echipa României la kumite seniori masculin la Campionatul Mondial de Karate Shotokan SKDUN, desfășurat luna trecută la Novi Sad (Serbia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?