O femeie de 65 de ani, din Focșani, a sesizat poliția cu privire la faptul că o necunoscută i-a smuls lanțul de la gât, în timp ce se deplasa pe strada Măgura din municipiu. Fapta a fost comisă ieri după-amiază, iar hoața a fost găsită de polițiști acasă. În curtea locuinței acesteia, oamenii legii au găsit un pandativ ce aparținea părții vătămate.
După ce victima a sunat la 112, mai mulți polițiști din cadrul Poliției municipiului Focșani au mers la locului incidentului pentru a face cercetări. Femeia care a fost tâlhărită le-a povestit oamenilor legii că în timp ce se deplasa pe strada Măgura, din municipiu, o femeie de etnie romă, ce era însoțită de un copil, a trecut pe lângă ea. S-a făcut că se împiedică, moment în care i-a smuls lanțișorul de la gât, de care victima avea atârnat un pandantiv. Văzând că victima reacționează, hoața i-ar fi înapoiat lănțișorul, nu și pandantivul. Până când victima a sunat la 112, suspecta a plecat de la fața locului, reușind să ajungă acasă.
După câteva zeci de minute, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Focșani au identificat-o pe principala suspectă. Potrivit anchetatorilor, aceasta se numește Gina M.. Polițiștii ne-au precizat că în curtea casei sale a fost găsit pandantivul părții vătămate, pe care Gina M. l-a aruncat în speranța că acesta nu va fi găsit. Ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, femeia suspectată de comiterea faptei urma să fie adusă la sediul Poliției municipiului Focșani pentru a da declarații. Cel mai probabil, ea se va alege cu dosar penal, în care va fi cercetată pentru tâlhărie.
În ultima vreme tot mai multe persoane rămân fără bunuri, în timp ce circulă pe străzi sau zăbovesc prin parcuri. Sâmbăta trecută, o focșăneancă a rămas fără geantă în timp ce se afla pe o bancă din fața fostului tribunal. Femeia era atât de concentrată la o rețetă medicală, încât nu a observat că un tânăr îi ia poșeta de lângă ea. Åži-a dat seama că geanta i-a fost furată un pic mai târziu și a sunat la 112. Principalul suspect a fost găsit la scurtă vreme de polițiștii focșăneni, în timp ce încerca să se ascundă în scara unui bloc din apropiere. După ce a povestit cum a procedat, tânărul a fost reținut, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Polițiștii le recomandă cetățenilor să fie atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor și să nu se lase distrați de diferite activități precum cititul, accesarea internetului sau vorbitul la telefonul mobil. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să fie prudenți cu persoanele care îi abordează sub diferite pretexte și să păstreze întotdeauna o distanță care să le ofere siguranță, în cazul în care acestea încearcă să smulgă bijuteriile sau telefonul mobil. Un alt sfat este acela de a nu se afișa ostentativ cu bijuterii sau alte obiecte de valoare.
Polițiștii recomandă ca poșeta sau borseta să fie păstrate în partea din față, lipită de corp și protejată de unul dintre brațe. În cazul în care mergeți pe trotuarul unei străzi, în apropierea zonei carosabile, țineți poșeta pe partea opusă străzii, pentru a nu fi smulsă de infractori aflați pe biciclete, motociclete sau chiar în mașini.