Răsfoind zilele trecute ziarul, la mica publicitate, mi-a atras atenția un anunț de angajare inedit. Cineva căuta o persoană care să aibă grijă nu de o bătrână neputincioasă sau de un copil mic, ci de… un câine de companie. Anunțul suna cam așa: „Caut persoană care să plimbe de câteva ori pe săptămână/1, 2 ori pe zi un câine de companie, contra cost”. Anunțul nu a apărut decât vreo două zile, semn că au fost destui interesați de așa un job „canin”. Curioși, am sunat ca să aflăm detalii, deși proprietarul găsise pe cineva care să îi plimbe câinele. Ne-a răspuns o voce feminină discretă, care ne-a spus că era vorba despre un câine ciobănesc. Prețul, 5 lei ora. Ne întrebăm cum arată și ce condiții trebuie să îndeplinească oare însoțitorul unui câine. În această situație, expresia „Nu te-aș lăsa nici să îmi plimbi câinele”, își pierde semnificația.
