Ediția: Vineri 14 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția: Vineri 14 iunie 2024. Nr. 6649

VREMEA, în continuare călduroasă


   Vremea va fi în continuare călduroasă, ASTÄ‚ZI, în sudul și sud-estul țării, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice vor continua să scadă ușor. În cursul zilei vor fi înnorări temporare în vestul, nordul și centrul țării, unde, local, vor cădea averse însoțite de descărcări electrice, iar în celelalte zone cerul va fi variabil. Noaptea vor mai fi înnorări doar în Transilvania și la munte, unde pe arii restrânse vor mai fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, dar trecător și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureș și 34 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 și 20 de grade.
    MÂINE, vremea se va menține călduroasă în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a treia decadă a lunii august. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Banat, Transilvania, vestul și nordul Olteniei precum și în zona de munte, unde, pe arii restrânse, vor fi ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-estul extrem al teritoriului, dar trecător și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 11 și 21 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?