Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Tradiţiile păncene, prezentate în proiectul „Paşi prin Istorie“


   Elevii școlilor din Panciu au pregătit un program deosebit pentru participanții la proiectul „Pași prin Istorie” care se derulează pentru o săptămână în Vrancea. În cadrul unui spectacol organizat la Casa de Cultură din Panciu, tinerii pănceni au oferit câteva momente artistice deosebite pe parcursul a aproape două ore. Pe scenă au urcat majoretele de la JoLLis, actorii de la Trupa de teatru Protha cu piesa „Å¢ara lui Gufi” de Matei Vișniec. A urmat un moment de cântece și dansuri populare tradiționale cu Grupul vocal „Armonis” al Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” Panciu și trupa de dans a clasei a VIII-a de la același liceu. Profesorii coordonatori ai elevilor pănceni sunt Oana Apostu, Mirela Georgescu, Cătălin Sfîrloagă.
    Evenimentul a beneficiat de susținerea autorităților locale din Panciu, iar primarul Ion Petre a oferit și pachete copiilor care au venit la manifestări.
   Proiectul „Pași prin Istorie” reunește 30 de tineri din Republica Moldova, zona Transnistria, și Focșani care vor studia istoria Vrancei în cadrul unui proiect de promovare a patrimoniului cultural istoric și a valorilor democrației. Proiectul „Pași prin Istorie” se va derula timp de o săptămână și este finanțat prin programul Tineret în Acțiune. Inițiativa aparține asociațiilor Prohistoria XXI din Focșani și Promo-Lex din Republica Moldova. Prin acest proiect, tinerii din Republica Moldova sunt aduși mai aproape de Uniunea Europeană, sunt informați despre principiile și valorile democrației.
    Timp de o săptămână, tinerii merg la mausoleele vrâncene, la mănăstirile din județ și participă la diferite activități precum dezbaterea „Toleranță și diversitate”, masa rotundă „Origini și mentalități”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?